Virgil Popescu afirmă că fondurile europene vor stimula proiectele din domeniul energiilor regenerabile

Virgil Popescu afirmă că fondurile europene vor stimula proiectele din domeniul energiilor regenerabile

Telex » Știri 17 ianuarie 2022  

Schemele de suport lansate de Uniunea Europeană vor declanșa o explozie a proiectelor de energie regenerabilă în România, pentru a înlocui termocentralele pe cărbune și a o ajuta să își îndeplinească obiectivele climatice, a declarat, într-un interviu acordat Reuters, ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres. Ministrul a oferit și un orizont de timp pentru noile reactoare nucleare de la Cernavodă, care, grație finanțării oferite de SUA, vor ajuta România să reducă utilizarea combustibililor fosili pe termen lung.

PUBLICITATE
În cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență, România ar urma să primească 29,181 miliarde de euro până în 2030, dintre care 14,239 miliarde euro sub formă de sprijin financiar nerambursabil și împrumuturi în valoare de 14,942 miliarde de euro. Țara noastră va utiliza o primă tranșă, de 460 milioane de euro, din fondurile de la UE pentru a acoperi până la 50% din cheltuieile de capital necesare pentru a finanța proiectele câștigătoare la licitația lansată în luna martie 2020, pentru a furniza 950 de Megawați de energie regenerabilă. „Mă aștept ca multe companii să aplice, inclusiv consumatori industriali care vor utiliza energia pentru consumul lor propriu”, a spus Virgil Popescu. „Avantajele sunt duble: costurile lor cu energia se reduc, iar cererea din rețea și prețurile scad”, a adăugat ministrul Energiei.

Pe lângă sectorul energetic, Virgil Popescu se așteaptă ca și o serie de mari consumatori industriali, precum constructorii auto Dacia și Ford România, să fie eligibili pentru a depune proiecte de energie regenerabilă.

Începând din 2023, România și-a fixat ca țintă introducerea unei scheme de suport de tipul Contracte pentru Diferență (CfD), în ideea de garanta un preț minim de vânzare a electricității și a înlocui fosta schemă bazată pe certificate verzi. „Acum, că introducem scheme de suport, sunt convins că va avea loc o explozie a dezvoltării energiei regenerabile”, a spus Virgil Popescu, adăugând că schemele de suport de tipul Contracte pentru Diferență (CfD) vor fi utilizate, de asemenea, pentru finanțarea energiilor convenționale, precum energia nucleară.

România s-a angajat să elimine cărbunele până în 2032 și să apeleze la gaze nucleare, energie nucleară și energii regenerabile. Până în 2026, urmează să restructureze CE Oltenia și să înlocuiască vechile sale capacități pe lignit cu 750 de Megawați de capacități fotovoltaice și 450 de Megawați de capacități pe gaze naturale.

Ministrul Energiei a mai spus că producătorul Nuclearelectrica ar trebui să construiască două noi reactoare la centrala de la Cernavodă, până în 2030, respectiv 2031. Reamintim că, anul trecut, oficialii români și americani au semnat un acord de cooperare pentru construirea a două noi reactoare la Cernavodă, într-un proiect condus de o firmă americană. De asemenea, România ar putea construi reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni (SMR).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.