Virgil Popescu: Săptămâna viitoare dorim să ieșim cu OUG pentru aprobarea măsurilor ce vor fi luate în contextul prețurilor la energie

Virgil Popescu: Săptămâna viitoare dorim să ieșim cu OUG pentru aprobarea măsurilor ce vor fi luate în contextul prețurilor la energie

Telex » Știri 13 ianuarie 2022  

Ordonanța de Urgență cu măsurile ce vor fi luate în contextul prețurilor ridicate la energie ar putea fi aprobată săptămâna viitoare, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres. „Am avut la începutul ședinței de Guvern o discuție la solicitarea prim ministrului cu privire la prețurile la energie electrică și la gazele naturale, la măsurile pe care le vom lua. Am discutat cu toți miniștrii de linie, cu ministrul IMM-urilor, ministrul Economiei, ministrul Agriculturii, ministrul Finanțelor, ministrul Transporturilor, măsurile pe care le vom lua. Săptămâna viitoare dorim să ieșim cu Ordonanța de Urgență care să aprobe aceste măsuri. Se referă la ce vom face după data de 1 aprilie, de prelungire a schemei de ajutor pentru consumatorii casnici, pentru IMM-uri, ce vom face de la 1 februarie. Cum am zis, vom acționa pentru zona de industrie alimentară și agricultură, siguranța alimentară fiind foarte importantă. De asemenea, gândim, ministerele de linie gândesc scheme de ajutor și pentru alte industrii”, a explicat Virgil Popescu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.