Volumul lucrărilor de construcții s-a diminuat cu 5,4% în 2017

Volumul lucrărilor de construcții s-a diminuat cu 5,4% în 2017

Numărul 6, 20-26 feb. 2018  »  Breviar statistic

În 2017, volumul lucrărilor de construcții a scăzut pe total, ca serie brută, cu 5,4% față de anul anterior, a anunțat Institutul Național de Statistică (INS). Pe elemente de structură au avut loc diminuări la lucrările de întreținere și reparații curente cu 24,6% și la lucrările de reparații capitale cu 17,7%. Lucrările de construcții noi au crescut cu 4,9%. Pe obiecte de construcții s-au înregistrat scăderi la construcțiile inginerești cu 21,3% și la clădirile nerezidențiale cu 12,6%. Clădirile rezidențiale au crescut cu 69,7%.

În decembrie 2017, față de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcții a crescut ca serie brută cu 8%. Pe elemente de structură s-a înregistrat un avans la lucrările de construcții noi cu 25,1%. Scăderi au fost la lucrările de întreținere și reparații curente și la lucrările de reparații capitale cu 19,3%, respectiv cu 2,8%. Pe obiecte de construcții, indicatorul a crescut la clădirile rezidențiale cu 80,4%. S-au înregistrat diminuări la construcțiile inginerești și la clădirile nerezidențiale cu 3,3%, respectiv cu 2,5%. Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 5,6%. Pe elemente de structură s-a consemnat un spor la lucrările de construcții noi cu 26%. Scăderi au fost la lucrările de întreținere și reparații curente și la lucrările de reparații capitale cu 21,4%, respectiv cu 4,5%. Pe obiecte de construcții, indicatorul a crescut la clădirile rezidențiale cu 96,3%. Construcțiile inginerești și clădirile nerezidențiale au consemnat scăderi cu 3,7%, respectiv cu 2,9%.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.