Volumul total al pieţei de brokeraj credite va depăşi anul acesta două miliarde lei

Volumul total al pieței de brokeraj credite va depăși anul acesta două miliarde lei

Numărul 47, 10-16 dec. 2019  »  Analize și sinteze

V

PUBLICITATE
ul total al pieţei de brokeraj credite va depăşi anul acesta două miliarde lei, în condiţiile în care în fiecare zi 30 de familii îşi cumpără locuinţe prin intermediul brokerilor de credit, potrivit celei mai recente estimări ale Asociaţiei Române a Brokerilor de Credite (ARBC), citată de Agerpres. „De ce au început românii să aibă mai multă încredere în consilierea oferită de brokeri, ajungându-se azi ca două din zece credite ipotecare să fie accesate prin intermediul acestora? Pentru că, fără niciun cost suplimentar pentru clienţi, îi scuteşte de drumurile pe la bănci şi de pregătirea dosarului, propunându-le cele mai bune soluţii financiare printr-o analiză comparativă a ofertelor actuale. Iar băncile sunt mai mult decât bucuroase să aibă ajutor externalizat, plătind brokerii în funcţie de dosarele aprobate. Astfel că, din 2012 încoace, piaţa de brokeraj creşte constant, reprezentând chiar un barometru al evoluţiei pozitive a economiei, în strânsă legătură cu gradul de intermediere financiară”, arată o analiză realizată de brokerul de credite Kiwi Finance.

Industria de brokeraj credite din România contribuie actualmente cu circa 18% din totalul creditelor ipotecare acordate de bănci, fără să fie incluse aici pe cele acordate pentru programul Prima Casă. Însă, în unele ţări din Europa (Anglia, Olanda, Spania), ponderea este între 50%-60%, în timp ce în SUA vânzarea de credite retail a fost externalizată aproape integral (90%).

„Astăzi, băncile din România acordă chiar mai multe credite de consum persoanelor fizice decât băncile din Austria. Iar acest lucru se întâmplă în condiţiile în care doar jumătate dintre români declară că au bani puşi deoparte, 60% dintre ei având obligaţii financiare. Şi, cu toate că 30% dintre aceştia îşi doresc să acceseze un nou împrumut – după cum rezultă din cercetarea sociologică «Obiceiurile financiare ale românilor», comandată de Kruk România, fiind astfel campioni la contractarea de credite în UE – suntem şi printre cei mai buni platnici, România fiind ţara cu cele mai puţine acţionări în instanţă pentru neplată”, arată analiza brokerului.

Potrivit sursei citate, ritmul alert de dezvoltare imobiliară va continua, fiindcă în România avem nu numai o cerere, dar şi o nevoie consistentă de locuinţe. Mai mult decât atât, solicitările nu vin numai de la românii din ţară, ci şi de la cei din afara ei: în 2018 achiziţiile românilor din diaspora înregistrau o creştere de 30% faţă de anul anterior, pe când anul acesta creşterea e deja de 50%. De precizat că 90% dintre solicitări au venit din UE, din partea persoanelor cu studii superioare, plecate de 6-8 ani din ţară, acestea cumpărând preponderent în Bucureşti şi în vestul ţării. „Actualmente, 67% dintre românii interesaţi de achiziţii imobiliare sunt în căutarea unui apartament cu două camere, în timp ce doar 33% plănuiesc să îşi achiziţioneze o casă. Iar asta deoarece majoritatea blocurilor din România se află în incinta oraşelor, ceea ce înseamnă că deplasarea către punctele de interes se face mai rapid. Iar 3-4 camere la bloc costă mai puţin decât o casă, ca să nu mai vorbim şi de costurile de întreţinere aferente”, precizează reprezentanţii Kiwi Finance.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.