MyWIZ, secretul contabililor de succes
Weekendul 20-21 aprilie | Evenimentul „Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană” se extinde și în sectorul 2 al Capitalei cu numeroase activități artistice și de recreere

Weekendul 20-21 aprilie | Evenimentul „Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană” se extinde și în sectorul 2 al Capitalei cu numeroase activități artistice și de recreere

Numărul 15, 17-23 apr. 2024  »  Roza vânturilor

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București anunță că, în weekendul 20-21 aprilie 2024, evenimentul „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” activează o nouă zonă a Capitalei, strada Zece Mese din sectorul 2 (între Calea Moșilor și Strada Dimitrie Onciul), cu multiple activități dedicate familiilor cu copii, concerte cu muzică live și spectacole de dans pentru toate categoriile de vârstă, iar Calea Victoriei redevine spațiu de recreere și plimbări în aer liber.

„Conceput ca un hub de lifestyle care încurajează activitățile de deconectare de la cotidian și de petrecere a timpului liber alături de cei dragi, «Străzi deschise, București – Promenadă urbană» #4, cel mai popular eveniment outdoor organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București, în calitate de operatori zonali, transformă arterele aglomerate ale Capitalei în spații pietonale temporare, dar și străzi din diferite sectoare, ce prind viață prin intermediul unui program artistic menit să invite la relaxare, bună dispoziție și entuziasm” se menționează în comunicatul ARCUB.

Programul celui de-al treilea weekend al proiectului „Străzi deschise”, desfășurat în zilele de 20 și 21 aprilie, cuprinde numeroase evenimente pentru copii, precum spectacole de teatru, momente de magie, ateliere de creație și activități educaționale, dar și concerte cu muzică live și spectacole de dans pentru publicul de orice vârstă.

În acest weekend, zonele temporar pietonale instaurate în sectorul 2 al Capitalei și pe Calea Victoriei sunt activate prin intermediul unui program artistic variat, activități sportive și educaționale:

  • 20 aprilie: Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul DaciaSplaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor, între orele 10:00 și 22:00;
  • 21 aprilie: Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul DaciaSplaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor, între orele 14:00 și 22:00;
  • 20-21 aprilie: Sectorul 2 – Strada Zece Mese (între Calea Moșilor și Strada Dimitrie Onciul), între orele 10:00 și 20:00.

Evenimentul din acest weekend propune bucureștenilor un program artistic variat.

♦ Sâmbătă, 20 aprilie, și duminică, 21 aprilie, în sectorul 2 al Capitalei (Strada Zece Mese), începând cu ora 11:00, copiii și părinții sunt invitați să participe la o serie de activități de creație și ateliere de dezvoltare a abilităților artistice și să se alăture jocurilor interactive susținute de Biblioteca Metropolitană București.

La 20 aprilie, artiștii de la Teatrul Nottara vor împărtăși magia lor copiilor prin intermediul spectacolului de teatru „Prințesa răsfățată”, desfășurat în două sesiuni, 11:00-11:30, respectiv 12:00-12:30, iar Teatrul Dramaturgilor Români va continua în spiritul magiei cu spectacolul MAGITOT sunt eu, în intervalul 12:00-12:45. De asemenea, bine-cunoscutul caricaturist Vasile Catrina va oferi momente memorabile trecătorilor, începând cu ora 17:00 și până la ora 20:00.

Pe parcursul celor două zile, elevii Școlii de Artă București vor susține concerte live de muzică populară și de percuție, precum și spectacole de dans modern și contemporan, între orele 17:00-19:45, creând o atmosferă plină de bucurie și energie.

♦ Duminică, 21 aprilie, pe Calea Victoriei, în zona hotelului Novotel (trotuar), artiștii Rolling Strings Puppet Show îi vor încânta pe cei mici cu noi spectacole de teatru de animație, începând cu ora 17.00.

Ca urmare a desfășurării evenimentului „Străzi Deschise”, în acest weekend vor fi impuse o serie de restricții rutiere.

Astfel, în weekendul 20-21 aprilie 2024, pe durata restricțiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia, strada Știrbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

În weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise, București – Promenadă urbană”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00.

Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

În sectorul 2 al Capitalei, strada Zece Mese, traficul este restricționat (cu excepția riveranilor) între Calea Moșilor și Strada Dimitrie Onciul începând cu sâmbătă, 20 aprilie, ora 07:00, până luni, 22 aprilie, ora 02:00.

Potrivit comunicatului organizatorilor, programul artistic din acest week-end va include:

♦ Sâmbătă, 20 aprilie 2024

▪ Sector 2 Strada Zece Mese (între Calea Moșilor și Strada Dimitrie Onciul)
11:00 – 11:30: Spectacol de teatru pentru copii – PRINȚESA RĂSFĂȚATĂ (Teatrul Nottara)
11:00 – 13:00: Ateliere de creație, de dezvoltare a abilităților artistice și de lectură – Ghicitori pentru copii, călătorie în lumea cuvintelor (Biblioteca Metropolitană București)
12:00 – 12:30: Spectacol de teatru pentru copii – PRINȚESA RĂSFĂȚATĂ (Teatrul Nottara)
12:00 – 12:45: Spectacol de magie pentru copii – MAGITOT sunt eu (Teatrul Dramaturgilor Români)
17:00 – 17:45: Concert de muzică populară, Secția canto muzică populară – Expert: Maria Constantin (Școala de Artă București)
17:00 – 20:00: Caricaturi (Vasile Catrina)
18:00 – 18:45: Concert de percuție, Secția Percuție – Expert: Pavel Stoica (Școala de Artă București)
19:00 – 19:45: Spectacol de dans modern și contemporan, Secția Coregrafie – Expert: Elena Zamfirescu (Școala de Artă București)

♦ Duminică, 21 aprilie 2024

▪ Sector 2 Strada Zece Mese (între Calea Moșilor și Dimitrie Onciul)
11:00 – 13:00: Ateliere pentru copii – Lectură interactivă și învățare prin joc (Biblioteca Metropolitană București)
17:00 – 17:45: Concert de muzică populară, Secția canto muzică populară – Expert: Maria Constantin (Școala de Artă București)
18:00 – 18:45: Concert de percuție, Secția Percuție – Expert: Pavel Stoica (Școala de Artă București)
19:00 – 19:45: Spectacol de dans modern și contemporan, Secția Coregrafie – Expert: Elena Zamfirescu (Școala de Artă București)
▪  Calea Victoriei: zona Hotel Novotel (trotuar)
17:00 – 17:50: Rolling Strings Puppet Show – spectacol de teatru de animație pentru copii

(Copyright foto: ARCUB/ Sorin Toma)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.