XTB: Comerţul online şi companiile de tehnologie, printre cele mai bune oportunităţi de investiţii

XTB: Comerțul online și companiile de tehnologie, printre cele mai bune oportunități de investiții

Numărul 44, 10-16 nov. 2020  »  Piața de capital

Comerțul online, companiile de tehnologie, de securitate cibernetică, cele active în domeniul online în general, aurul, sectorul farmaceutic și medical prezintă cele mai bune oportunități de investiții la sfârșit de 2020 și început de 2021, potrivit opiniilor unor specialiști din domeniul pieței de capital din România, citate de Agerpres. Potrivit acelorași surse, printre cele mai bune oportunități de investiții mai sunt companiile active în domeniul produselor de strictă necesitate (atât producători cât și retaileri) și companiile de energie.

„Pe termen mai lung, piețele emergente și acțiunile de tip value au un potențial bun de creștere, pe măsură ce investitorii se vor reorienta spre active cu evaluări mai bune. Aurul are șanse bune să își reia creșterea. Nu exclud nici o continuare a corecțiilor în următoarele luni pe toate piețele de acțiuni. Piețele sunt foarte sensibile la știrile legate de pandemie (vaccin, măsuri de lockdown, stimuli fiscali și monetari), asfel încât, în următoarele luni, cel mai probabil, un portofoliu echilibrat de acțiuni, titluri de stat din țările dezvoltate și aur este cel mai potrivit. În caz de corecții, o astfel de alocare va reduce volatilitatea portofoliului și va oferi oportunități de acumulare de acțiuni la prețuri mai mici prin rebalansare”, susține Valentin Nedelcu, specialist al pieței de capital.

La rândul său, Dan Sulică, de asemenea, specialist al pieței de capital, a precizat că printre performerii de anul acesta se numără marile companii din industria de IT și a comerțului online, dar și din sectorul farmaceutic.

„În perioada aceasta, sunt câteva industrii care merită atenție mai ales în contextul pandemiei: companiile de securitate cibernetică, tehnologiile noi care sprijină munca de acasă, inclusiv colaborarea în Realitatea Virtuală și comerțul online. În plus, online-ul are nevoie de energie electrică. De aceea, urmăresc companii de distribuție de electricitate și producătoare de energie regenerabilă. Nu în ultimul rând, o industrie interesantă este cea medicală: companiile producătoare de vaccinuri și medicamente și cele producătoare de echipamente medicale”, consideră Bogdan Maioreanu, unul dintre analiștii citați de Agerpres.

Totodată, Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, susține că estimările actuale se îndreaptă spre „un final de an dens în informații majore, în care segmentul digital și tehnologic al piețelor ar putea păstra un avantaj relativ față de piață, pentru o vreme, însă. În sectorul farma și sănătate, o distincție relevantă ar putea fi observată pentru segmentul de biotehnologie”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.