„Ziua Economistului” și „Ziua Profesorului de Economie”
Numărul 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016 » Eveniment
Tradițiile există, desigur, pentru a fi păstrate, deoarece transmit, din trecut spre prezent, numeroase mesaje, în centrul cărora se află efigia unor mari modele demne de a fi urmate. Însăși stabilirea datei de 23 noiembrie pentru marcarea „Zilei Economistului” și a „Zilei Profesorului de Economie” a fost și este un semn de profund respect față de înaintași. La 23 noiembrie 1843, Ion Ghica susținea, la Academia Mihăileană de la Iași, primul curs de economie politică din Țările Române. A trecut de atunci peste un secol și jumătate, timp în care, în pofida vicisitudinilor de tot felul, știința economică și economia ca realitate palpabilă, cotidiană, au evoluat odată cu societatea românească, influențând-o puternic. Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București, instituție centenară a învățământului superior de profil, este martora multor momente de seamă din această istorie frământată.
În același timp, tradițiile există pentru a fi îmbogățite. Exact în această Aula Magna, cei mai iluștri reprezentanți ai științei economice au ținut prelegeri care au îmbogățit substanțial cunoașterea și practica din sfera creatoare nu numai de valori materiale, ci și de valori spirituale. De o parte și de alta a podiumului, se află busturile lui Ion Angelescu și Virgil Madgearu, care veghează, parcă, permanent la păstrarea achizițiilor din toate timpurile și îmbogățirea științei economice.
Aceste gânduri izvorăsc firesc din tot ceea ce evocă și inspiră Aula Magna de la ASE. Au simțit-o și toți participanții la manifestările din 23 noiembrie 2016. Tot potrivit tradiției, sublinierea semnificațiilor „Zilei Economistului” și ale „Zilei Profesorului de Economie” au fost însoțite de o ceremonie, la rândul ei, cu rădăcini adânci în aceeași tradiție. Este vorba despre prețuirea valorilor autentice.
Senatul ASE a conferit Diploma „Virgil Madgearu” cu Medalie de Aur prof. univ. dr. Marin Dinu pentru contribuțiile sale științifice, rodnica activitate didactică, demersuri editoriale și publicistice de excepție, angajare civică în calitate de parlamentar, de vicepreședinte al Senatului României, de deținător al unui al doilea mandat de membru al Consiliului de Administrație al BNR.
Ceea ce a atras atenția în mod special în intervențiile acad. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, președintele AGER, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul ASE, președinte executiv al AFER, precum și în disertația laureatului, intitulată „Adevăr în economia politică”, este faptul că, în societatea noastră, devine imperios necesar să se audă mai puternic glasul autenticilor specialiști în domeniul economiei, ceea ce ar îngusta manifestarea amatorismului, incompetenței, partizanatelor de orice fel, atât de dăunătoare înțelegerii de către publicul larg a legăturii organice dintre micro și macro economie. Esența acestor intervenții a constat în faptul că economia este lipsită de cel mai puternic motor al creșterii și dezvoltării ei dacă nu este orientată spre om, spre nevoile sale, spre tot ceea ce definește umanul și umanitatea. Cu acest mesaj, „Ziua Economistului” și „Ziua Profesorului de Economie”, ediția 2016, s-au înscris nu numai pe linia valoroaselor tradiții pe care le-am evocat, ci și pe cea a preocupărilor majore menite să asigure racordarea României la marile curente de idei novatoare din lumea contemporană, sub semnul autenticului umanism.
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate