Bloomberg: UE este pregătită să accelereze negocierile comerciale cu SUA
Numărul 19, 21-27 mai 2025 » Lumea în care trăim
Uniunea Europeană revizuiește propunerile pentru un potențial acord comercial cu Statele Unite, în condițiile în care cele două părți caută să accelereze negocierile, chiar dacă Administrația Trump continuă să ofere puține clarificări și face solicitări pe care negociatorii le consideră nerealiste, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, relatează Agerpres. Noua propunere a UE va prezenta mai multe detalii privind metode de reducere a barierelor comerciale, de a impulsiona investițiile europene în SUA și achizițiile de mărfuri americane, inclusiv gaze naturale lichefiate (GNL) și semiconductori folosiți în domeniul inteligenței artificiale (AI), susțin sursele.
În pofida progreselor înregistrate în negocierile directe, reprezentanții europeni spun că Uniunea Europeană și Statele Unite vor o accelerare a ritmului negocierilor, după acordurile temporare încheiate de SUA cu Marea Britanie și China.
Comisarul pentru pentru comerț și securitate economică, Maros Sefcovic, a declarat că a vorbit zilele trecute la telefon cu secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, noi întâlniri fiind planificate între cei doi. „Am avut o conversație telefonică bună, una din multele. Am convenit că trebuie să accelerăm activitatea noastră”, a declarat Sefcovic la o conferință de presă la Bruxelles, după întâlnirea miniștrilor Comerțului din UE. Oficialul spune că cele două părți ar putea găsi metode pentru a ajunge la relații comerciale mai bune în anumite domenii, inclusiv în cazul oțelului și al tehnologiilor sensibile, cum ar fi cipurile.
Oficialii UE spun că disponibilitatea Administrației Trump de a încheia acorduri temporare cu Marea Britanie și China este un semn pozitiv, deși au subliniat că sunt pregătiți să meargă mai departe cu măsuri de retorsiune dacă negocierile cu SUA eșuează.
Recentul acord cu Marea Britanie prevede taxe vamale de bază de 10% și potențiale taxe sectoriale, care ar putea să nu fie acceptabile pentru multe state membre ale UE. Ministrul suedez al Comerțului Exterior, Benjamin Dousa, a afirmat: „Dacă acordul dintre SUA și Marea Britanie este ceea ce vor obține europenii, atunci Statele Unite se pot aștepta din partea noastră la măsuri de retorsiune. Nu vom fi încântați de un acord de acest tip”.
Michal Baranowski, subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Tehnologiei din Polonia, a declarat că statele membre ale UE sunt unite în eforturile lor de a se asigura că orice acord cu SUA răspunde cel mai bine interesului lor colectiv. „Vedem unele elemente de optimism deoarece vedem o tendință de de-escaladare din partea părții americane. Negocierile accelerează”, a explicat oficialul polonez.
La 8 mai, Comisia Europeană a lansat o consultare publică cu privire la o listă de importuri din SUA care ar putea face obiectul contramăsurilor UE, în cazul în care negocierile în curs dintre UE și SUA nu duc la un rezultat reciproc avantajos și la eliminarea tarifelor SUA. Lista supusă consultării se referă la importuri din SUA în valoare de 95 de miliarde euro, care acoperă o gamă largă de produse industriale și agricole. Comisia se consultă, de asemenea, cu privire la posibile restricții asupra anumitor exporturi ale UE de deșeuri de oțel și produse chimice către SUA, în valoare de 4,4 miliarde euro. Această consultare este menită să abordeze atât tarifele universale ale SUA, cât și tarifele pentru autoturisme și piese auto.
În paralel, UE va lansa, de asemenea, un litigiu în cadrul OMC împotriva SUA cu privire la așa-numitele tarife și tarife „reciproce” universale pentru autoturisme și piese auto, prin depunerea oficială a unei cereri de consultări. Opinia fără echivoc a UE este că aceste tarife încalcă flagrant normele fundamentale ale OMC. Prin urmare, obiectivul UE este de a reafirma faptul că normele convenite la nivel internațional sunt importante, iar acestea nu pot fi ignorate în mod unilateral de niciun membru al OMC, inclusiv de SUA.
În prezent, 379 de miliarde euro din exporturile UE către SUA (sau 70% din exporturile UE către SUA) fac obiectul unor noi tarife (inclusiv tarife suspendate) de la preluarea mandatului de către noua administrație a SUA. Deja, tarifele americane cresc costurile pentru afaceri, înăbușă creșterea economică, alimentează inflația și sporesc incertitudinea economică.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală