România are un Consiliu științific și de etică în Inteligența Artificială

România are un Consiliu științific și de etică în Inteligența Artificială

Telex » Știri 25 mai 2023  

România are un Consiliu științific și de etică în Inteligența Artificială (IA), consultativ, în coordonarea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), un for de specialiști de renume ce își pot oferi expertiza în folosul Guvernului, pentru dezvoltarea domeniului IA din România. Potrivit unui comunicat al MCID, „membrii, 50% femei, aproximativ o treime din diaspora, au experiență diversă, de la cercetători seniori și fondatori de instituții de top din străinătate, până la cercetători cu o carieră în plină dezvoltare, care se afirmă și construiesc mediul de IA din România și la nivel global”.

„Avem specialiști în diaspora românească de la universități precum Stanford, UC Berkley, Cambridge, cât și din universități românești, implicați în cercetare la cel mai înalt nivel. Este un focus preponderent pe zona academică și de cercetare și intenționăm să creștem acest Consiliu și cu membri ai mediului de business din zona de cercetare. Vom continua operaționalizarea celorlalte structuri aprobate săptămânile trecute, precum Consiliul de Educație în IA, Comitetul de IA, continuăm colaborarea cu Administrația Prezidențială pentru realizarea strategiei de IA a României”, a declarat ministrul de resort, Sebastian Burduja.

Consiliul Științific și de Etică în IA oferă consiliere în materie de utilizare responsabilă și etică a IA Guvernului României și autorităților naționale. Consiliul conlucrează îndeaproape cu celelalte structuri create recent, precum Comisia Interinstituțională pentru elaborarea strategiei de IA a României, cu Hub-ul Român pentru Inteligență Artificială, cât și cu celelalte structuri din Comitetul Român de Inteligență Artificială.

Membrii consiliului științific și de etică în IA vin cu experiență în cercetare, dezvoltare și implementare a tehnologiilor și impactul IA la nivel global.

Consiliul se va axa pe crearea și implementarea unui mediu sigur și etic pentru domeniul de IA în România, susținând decidenții cu propuneri de reglementări corespunzătoare, cât și opinii pe teme precum prejudecăți, securitatea datelor, folosirea IA în securitate și respectarea legislației, punând accent pe protejarea drepturilor de confidențialitate, libertăților civile, precum și drepturilor fundamentale.

Componența nominală a Consiliului științific și de etică în Inteligența Artificială, așa cum arată ea în acest moment, poate fi consultată pe site-ul MCID,
aici.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.