Unlock your future: Be a next-generation accountant!

Unlock your future: Be a next-generation accountant!

Numărul 11, 20-26 mar. 2024  »  Agenda CECCAR

Miercuri, 21 martie, CECCAR a participat, în calitate de partener educațional, la proiectul Stagiul de practică, derulat de ASCIG - Asociația Studenților în Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Academiei de Studii Economice București (ASE).  

Evenimentul cu tema It`s your career, choose smart! a reunit studenți din anul II ai Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul ASE a oferit un mix de informații teoretice și exemple practice, punându-i pe studenți față în față cu realitățile, cu provocările și oportunitățile cu care se confruntă profesioniștii din domeniul financiar-contabil. Studenții au jucat, pe rând, rolul profesionistului contabil, rolul antreprenorului, rolul unei instituții bancare pentru a înțelege cât mai bine care sunt principiile care guvernează profesia, care sunt nevoile mediului de afaceri și cum ei, în calitate de viitori profesioniști contabili, pot fi fit for future pentru a răspunde cât mai eficient viitoarelor provocări.

Primii pași pentru a deveni expert contabil, avantajele obținerii acestei calificări profesionale pentru a avea o carieră de succes, cum poți utiliza tehnologiile moderne, inclusiv AI, în domeniul financiar-contabil au fost printre subiectele abordate de conf. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior al CECCAR. „Într-o eră în care digitalizarea transformă domeniul financiar-contabil, este esențial să înțelegi conceptele de contabilitate înainte de a le aplica, să înveți să îți folosești eficient raționamentul profesional, pentru că asta face diferența dintre un contabil și un profesionist contabil”, a subliniat vicepreședintele CECCAR. Studenților le-au fost dezvăluite misterele unei ramuri fascinante a profesiei contabile: contabilitatea criminalistică. Alegând calea contabilității, își pot sculpta destinul ca „detectivi financiari”, maeștri în arta de a dezlega secretele celor mai ascunse fraude financiare. În acest teatru al securității economice, ei pot juca rolul crucial al specialiștilor care aduc în lumina dreptății faptele celor ce se ascund în umbra infracțiunilor. Exemplul emblematic al lui Al Capone, căzut nu sub greutatea crimelor, ci prins în capcana situațiilor financiare neconforme cu realitatea, servește drept memento că, într-o lume în care adevărul este adesea ascuns, profesioniștii contabili specializați în contabilitate criminalistică sunt farurile ce ghidează corabia justiției spre portul adevărului.

La eveniment a participat și Ionuț Bogdan Țocu, stagiar CECCAR în anul II, care le-a expus studenților motivul pentru care a ales profesia contabilă, vorbindu-le și despre rolul important pe care îl are stagiul CECCAR în echiparea viitorilor profesioniști contabili cu aptitudinile și competențele de care au nevoie pentru a deveni next-generation accountants, pentru a reuși să își construiască o carieră de succes în domeniul financiar-contabil. „Am terminat facultatea ca șef de promoție și performanța mea a fost răsplătită de CECCAR cu un voucher care mi-a asigurat înscrierea gratuită la Examenul de acces. M-am pregătit pentru examen studiind intens Ghidul editat de CECCAR, pe care l-am parcurs de patru ori și care m-a ajutat să clarific și să îmi însușesc mai bine informațiile dobândite în timpul facultății. Cu pregătirea adecvată, șansele de reușită la examen sunt foarte mari. Lucrez într-o societate de profil și stagiul mă ajută să înțeleg mai bine activitatea specifică profesiei, să iau decizii informate”, le-a spus Ionuț Bogdan Țocu studenților.

Nu în ultimul rând, tinerii studenți interesați să-și înceapă aventura profesională în domeniul financiar-contabil au fost încurajați să-și creeze cont pe platforma de job-matching dezvoltată de CECCAR – jobyx.ro –, să-și publice CV-ul și să aplice pentru joburi sau programe de internship în cadrul unor companii autorizate să desfășoare servicii în acest domeniu.

Vrei să urmezi o carieră într-un domeniu care îți oferă numeroase oportunități de dezvoltare? Fă pasul decisiv pentru cariera ta și alege o profesie fit for future!Detalii despre examenul de acces sunt disponibile pe site-ul CECCAR, în rubrica dedicată accesului la profesie.

It`s your career, choose SMART!

Galerie foto
Unlock your future: Be a next-generation accountant! Unlock your future: Be a next-generation accountant! Unlock your future: Be a next-generation accountant! Unlock your future: Be a next-generation accountant! Unlock your future: Be a next-generation accountant!



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.