Raport: Aproape trei sferturi dintre IMM-urile din România utilizează AI în activitățile lor
Numărul 27-28, 16-29 iul. 2025 » Conectarea la era digitală
Aproape trei sferturi (73%) dintre Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM) din România folosesc în activitățile lor Inteligența Artificială (AI), însă doar 22% implementează această tehnologie la scară largă, arată datele cuprinse într-un nou raport de referință, publicat de AI Chamber, relatează Agerpres.
Conform cercetării, la nivelul Europei Centrale și de Est (ECE), peste 75% dintre IMM-uri apelează la AI și un sfert (25%) dintre acestea la scară mai largă, utilizarea concentrându-se pe analiza datelor (40%), traducere (35%) și automatizarea sarcinilor (28%).
În România, 66% dintre companii afirmă că vor să extindă utilizarea AI (un nivel de entuziasm comparabil cu cel din Polonia și din Slovacia) și, cu toate acestea, doar 36% dintre firme sunt familiare cu AI Act al Uniunii Europene (sub media regiunii, de 39%), peste jumătate (57%) declară că lipsa de cunoștințe este principala barieră în adoptarea AI, unul dintre cele mai ridicate niveluri din ECE.
Sondajul împarte companiile în patru tipologii: „Optimiști practici”, „Conștienți cu bariere”, „Indiferenți față de AI” și „Retrași digital”. În acest sens, România are o distribuție echilibrată între cele patru segmente. Astfel, 21% dintre firme sunt retrase digital, 29% sunt indiferente, 19% optimiste practice, iar 31% conștiente de potențialul AI, dar confruntate cu bariere.
În plus, două treimi (66%) dintre companiile românești consideră că AI va transforma industria lor (peste media regională), dar 44% cred că AI va aduce beneficii directe asupra activităților derulate.
Referitor la raportul dintre dimensiunea companiei și maturitatea AI, firmele mai mari din România (50-250 angajați) domină segmentul „Conștienți cu bariere”, în timp ce microîntreprinderile sunt supra-reprezentate în categoria „Retrași digital”. Totuși, în ciuda lipsei de infrastructură digitală în unele cazuri, 61% dintre angajații români caută activ modalități de a folosi AI la locul de muncă, una dintre cele mai ridicate rate din regiune. Pe de altă parte, doar 8% dintre firmele autohtone se declară pregătite pentru un audit AI, o pondere în linie cu media CEE, dar alarmantă în contextul intrării în vigoare a AI Act, notează raportul de specialitate.
Potrivit sursei citate, 25% dintre respondenți au declarat că nu au întreprins niciun pas pentru formarea angajaților în AI, ceea ce, în viziunea specialiștilor de la AI Chamber, riscă să adâncească prăpastia dintre companiile pregătite și cele rămase în urmă.
Datele Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) relevă faptul că piața AI, la nivel global, va ajunge la valoarea de 4,8 trilioane dolari, până în 2033, în creștere de 25 de ori față de 2023.
„În acest context, România nu își mai permite să amâne investițiile în AI. Deși o parte semnificativă a companiilor manifestă interes, lipsa de competențe interne și de sprijin sistemic rămâne o provocare majoră. Cu toate acestea, 66% dintre companiile românești declară că vor să extindă utilizarea AI - peste media regională. Este un semnal clar că apetitul pentru transformare există. Provocarea rămâne modul în care acest potențial va fi transformat în acțiuni concrete”, se menționează în cercetare.
Raportul AI Chamber, intitulat „Cum își găsesc IMM-urile din CEE drumul în lumea AI?”, este bazat pe un sondaj realizat în rândul a peste 3.200 de întreprinderi mici și mijlocii din 11 țări din Europa Centrală și de Est (ECE).
AI Chamber - cu sediul în Polonia, reunește startup-uri, corporații, organizații și ONG-uri axate pe AI din întreaga regiune ECE, iar în calitate de lider de opinie în sector susține utilizarea etică a AI, încurajează colaborarea între sectorul privat și organizațiile non-guvernamentale și sprijină activ inițiative care stimulează inovația AI.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ