Cauze și efecte
Numărul 47, 27 nov. - 3 dec. 2024 » La început a fost cuvântul...
Este, fără îndoială, pozitiv faptul că mass-media publică zi de zi analize referitoare la viața economică și socială a țării în contextul internațional actual. Astfel se examinează și raportul dintre cauze și efecte, pentru explicarea și interpretarea adecvată a evenimentelor. Din păcate, unele analize sunt deficitare la capitolul comunicării corecte. Bunăoară, un participant la o dezbatere televizată a afirmat că „nu numai factorii exogeni, ci și cei care privesc conjunctura externă influențează mersul economiei noastre naționale, precum și evoluția ei din prezent și din viitor”. Erorile din respectiva frază vizează, în special, prezența pleonasmelor: „exogen” înseamnă „extern”, iar „mersul economiei” este sinonim cu „evoluția” acesteia.
La rândul lui, un comentariu din presa tipărită susține ideea potrivit căreia „ceea ce este fezabil și realizabil depinde de măsura în care se ține seama de impactul contracției economiei din zona euro, care influențează și situația din țara noastră”. Păi, ceea ce este „fezabil” devine, implicit, „realizabil”, iar „impactul” totdeauna are drept componentă esențială tocmai „influența” exercitată asupra stărilor de fapt și de spirit la un moment dat.
Mai consemnăm și știrea conținută într-un buletin radiofonic prin care se anunța că „din cauza condițiilor meteo nefavorabile, lucrările pe șantierul autostrăzii X nu pot continua atunci când se înregistrează căderi abundente de zăpadă”. Evident, „condițiile meteo” la care se făcea trimitere erau exact „căderile de zăpadă”, care împiedicau tocmai „avansul lucrărilor”. Semnalând aceste derapaje lingvistico-logice, continuăm – și în ceea ce ne privește – să le identificăm cauzele. Drept care am consemnat și exemplele de mai sus. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”