Lumea digitală... în cifre. Eurostat a lansat publicația Economia și societatea digitale în UE
Numărul 24-25, 27 iunie - 10 iulie 2017 » Conectarea la era digitală
Biroul de statistică al Uniunii Europene, Eurostat, a lansat recent publicația online Economia și societatea digitale în UE, având ca scop o mai bună înțelegere a provocărilor cu care se confruntă societatea digitală, prin intermediul datelor statistice.
„Navigarea pe internet, conversațiile de tip chat și cumpărăturile online sunt printre activitățile cotidiene ce se bazează pe utilizarea unor tehnologii informaționale, cum ar fi calculatoarele de birou, computerele personale sau telefoanele inteligente. În prezent, o bună parte a timpului este petrecută în mediul virtual, din varii motive, atât la birou, cât și la școală sau universitate, acasă sau în timpul călătoriilor. Adeseori, fiecare dintre noi depinde de echipamentele digitale pentru a rămâne în contact cu familia și prietenii, pentru a se orienta în găsirea unui anume magazin, hotel sau restaurant sau pentru a-și verifica conturile personale de la bancă. Nu doar noi, ci și mediul de afaceri operează într-un mediu digital. Sunt tot mai multe companiile care lucrează cu partenerii sau interacționează cu clienții online. Internetul este, pentru ele, piatra de temelie a operațiunilor desfășurate, datorită capacității nelimitate de a conecta oamenii și firmele la nivel mondial”, se precizează într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România, care relevă contextul lansării noii publicații a Eurostat.
Publicația este împărțită în patru mari capitole: Profilul societății digitale și al mediului de afaceri, axat pe motivele pentru care consumatorii individuali și companiile folosesc mediul online, precum și pe competențele digitale; Comerțul online, în care tranzacțiile online sunt analizate din două perspective: cel al consumatorilor care achiziționează bunuri și servicii online și cel al firmelor care le furnizează; Securitatea cibernetică și serviciile de tip cloud, în care sunt furnizate informații despre dreptul la intimitate și la protecția informațiilor personale în mediul electronic, politicile de securitate cibernetică ale companiilor și utilizarea serviciilor de tip cloud de persoanele fizice și juridice; Piața unică digitală, cu accent pe informațiile privind conținutul și obiectivele politicii în domeniu.
Sunt incluse, totodată, texte, grafice, vizualizări dinamice de date și animații pentru a furniza, într-un format prietenos, răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate de cetățeni pe tema economiei și societății digitale. Informațiile incluse se referă la ansamblul Uniunii Europene, la cele 28 de state membre și, acolo unde sunt disponibile date, la unele țări din Spațiul de Liber Schimb European (EFTA).
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte