Experiențe și performanțe
Numărul 35, 22-28 sept. 2021 » La început a fost cuvântul...
Este, incontestabil, pozitiv că în mass-media se prezintă tot mai des exemple de reușite în business, exemple care pot (și este bine) să fie însușite și generalizate. Numai că forța de convingere a unor asemenea mesaje este diminuată de unele derapaje lingvistice și logice. Astfel, într-un editorial al unei publicații se arăta că „performanța unor investitori în materie de rezultate economico-financiare constă în eficiența demersului lor”. Formularea impune o întrebare firească: în ce ar putea să se materializeze o „performanță economico-financiară” altfel decât în raportul dintre efort și efect, adică în.... „eficiență”?
Pleonasme și tautologii se întâlnesc, din păcate, în tot mai multe dezbateri televizate. Bunăoară, un participant la o astfel de dezbatere a afirmat: „Avem întreaga îndreptățire legitimă să considerăm că numai experiența acumulată, în timp și spațiu, devoala caracterul neștiințific al unor neadevăruri”. Aici avem de-a face cu un „buchet” de erori. În primul rând, orice „îndreptățire” este „legitimă” întrucât sunt termeni echivalenți. Apoi, „experiența” se poate „acumula” numai și numai „în timp și spațiu”. În fine, pot, oare, exista „neadevăruri... științifice”?
Încă un exemplu: un intervievat dintr-o emisiune radiofonică preciza că „numai aplicarea în practică a metodei pe care o folosesc mi-a oferit opțiunea de a alege cea mai pozitivă soluție”. Care ar fi – și în acest caz – deosebirea dintre „opțiune” și „alegere”? Dar – mai ales – cum s-ar putea „aplica” ceva dacă nu în... „practică”? Cât privește „pozitivul”, mai este nevoie de grade de comparație pentru a-l defini? Acestea fiind spuse, ne mai rămâne doar să afirmăm, la rândul nostru, că în fața regulilor lingvistice și logice avem doar o singură „opțiune”: să le respectăm necondiționat. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”