MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
Raport: alfabetizarea digitală și gândirea creativă, esențiale pe piața muncii în era AI

Raport: alfabetizarea digitală și gândirea creativă, esențiale pe piața muncii în era AI

Numărul 42, 29 oct. - 4 nov. 2025  »  Conectarea la era digitală

Inteligența Artificială (AI) nu va înlocui oamenii, iar 39% dintre abilitățile actuale pe care le dețin angajații se vor schimba până în anul 2030, reiese din datele raportului „Future of Jobs 2025 - World Economic Forum”, citat de Agerpres.

Conform documentului, citat într-un comunicat de presă al organizatorilor evenimentului HumAInity 2025, capacitatea de lucru cu instrumente de AI și Big data (86%), reziliența (77%), gândirea creativă și alfabetizarea digitală (74% fiecare) reprezintă competențele prioritare pe piața muncii, în următorii cinci ani. De asemenea, rețelele și securitatea cibernetică (71%) sunt prioritare.

Studiul de specialitate relevă faptul că, la nivel global, până în 2030, AI și automatizarea vor duce la pierderea a 92 de milioane de locuri de muncă, dar și la crearea a 170 de milioane, practic un plus net de 78 de milioane de joburi. În același timp, 22% din totalul locurilor de muncă existente se vor schimba radical.

„Inteligența artificială probabil că nu va înlocui oamenii, însă va transforma semnificativ modul în care muncim. În timp ce unele joburi vor dispărea, altele vor evolua și vor apărea noi oportunități pentru cei care înțeleg cum să integreze tehnologia în munca lor. Viitorul nu este despre înlocuirea forțată a locurilor de muncă, ci despre dezvoltarea competențelor și a unor noi abilitati pentru a răspunde cerințelor unei piețe dinamice și tehnologizate, un viitor în care cei care vor ști cum să folosească AI vor fi cei care se vor diferenția”, a explicat Mădălina Uceanu, fondator HumAInity, citată în comunicat.

Raportul evidențiază, totodată, că marile companii de consultanță estimează, până în 2030, că aproximativ 30% din orele de muncă actuale vor fi automatizate, iar organizațiile care valorifică la maximum potențialul talentelor pot genera de până la trei ori mai mult venit pe fiecare angajat față de media pieței.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.