La început a fost cuvântul...
Timpul, la trecut și prezent
Nimic nu este mai firesc decât situarea în timp a celor mai diverse fapte și date, inclusiv (sau mai ales) în sfera preocupărilor profesionale. De aici, interesul manifestat față de analizele oferite pe aceste teme de mass-media. Dar, ca și în alte cazuri, valoarea unor asemenea demersuri este ...
Curier legislativ
Câteva considerente privind recunoașterea ajutoarelor primite în contul indemnizațiilor pentru șomaj tehnic conform OUG nr. 30/2020
În luna august, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) [1] a publicat un document ce tratează regimul contabil și fiscal privind amortizarea în perioada de închidere/suspendare a activității ca urmare a instituirii stării de urgență/de alertă și sumele decontate angajatorilor potrivit ...
Direct de la sursă
Ghidul privind misiunile de revizuire al IFAC, disponibil acum în limba română
Ca parte a activității sale de a facilita accesul membrilor la materialele de specialitate relevante elaborate de organismele internaționale, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) vă pune la dispoziție versiunea în limba română a Ghidului privind misiunile ...
Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 21 septembrie 2020
Ursula von der Leyen subliniază necesitatea impozitării economiei digitale, a CBAM și a unei noi directive privind impozitarea energiei La 16 septembrie a.c., în primul său discurs privind starea Uniunii, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a confirmat că CE depune eforturi ...
DGRFP Brașov: Precizări privind regimul fiscal aplicabil veniturilor din activitățile desfășurate de zilieri
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Brașov a emis, recent, un document în care oferă îndrumări privind regimul fiscal aplicabil veniturilor din activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. În document sunt oferite definiții ...
Proiectul START-UP ACCES ÎN ECONOMIE SOCIALĂ: O nouă perioadă de depunere a dosarelor de înscriere pentru regiunea Sud-Muntenia!
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) derulează, în parteneriat cu RD Global Project Consulting și AVISSO CONSULTING SERVICES SRL, proiectul START-UP ACCES ÎN ECONOMIE SOCIALĂ, POCU/449/4/16/128185. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană din ...
SASB organizează webinarul „Accelerarea schimbării prin intermediul prezentării informațiilor sociale, de mediu și de guvernanță (ESG)”
În calitate de membru al Sustainability Accounting Standards Board (SASB), CECCAR le face cunoscute membrilor proiectele și evenimentele pe care acesta le desfășoară în interesul profesioniștilor. Ca parte a evenimentului anual NYC Climate Week 2020, Sustainability Accounting Standards ...
CPA Canada: O abordare practică pentru gestionarea riscurilor în organizațiile mici și mijlocii
CPA Canada a elaborat un ghid ce cuprinde îndrumări cu privire la implementarea în organizații a procesului de gestionare a riscurilor în întreprinderi (ERM) pentru a îndeplini obiective strategice în vremuri incerte și imprevizibile. Ghidul este structurat în șase pași care au drept scop ...
Sustainability Accounting Standards Board (SASB) a elaborat documentul „Declarație de intenție privind colaborarea în vederea unei raportări corporative cuprinzătoare”
În calitate de membru al Sustainability Accounting Standards Board (SASB), Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România facilitează accesul la documentul Declarație de intenție privind colaborarea în vederea unei raportări corporative cuprinzătoare , elaborat ...
Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 14 septembrie 2020
Reuniunea informală a ECOFIN: Au fost discutate posibile noi resurse proprii ale UE și impozitarea echitabilă În perioada 11-12 septembrie a.c. a avut loc, la Berlin, o reuniune informală a miniștrilor de finanțe din UE, în cadrul căreia au fost discutate subiecte precum redresarea economică ...
IFAC propune crearea unui Consiliu de Standarde Internaționale pentru Dezvoltare Durabilă
În calitate de purtător de cuvânt al profesiei la nivel global, International Federation of Accountants a lansat un apel privind înființarea unui consiliu dedicat standardelor pentru dezvoltare durabilă, care să funcționeze sub egida Fundației IFRS, alături de Consiliul ...
Documentul IFAC „Înțelegerea modului în care se creează valoarea”, disponibil în limba română
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România vă pune la dispoziție versiunea în limba română a documentului „Înțelegerea modului în care se creează valoarea”, realizat de International Federation of Accountants (IFAC), International ...
FINALIZARE ETAPĂ EVALUARE CANDIDATURI ȘI SELECTIE GRUP ȚINTĂ PROIECT „START-UP ACCES ÎN ECONOMIE SOCIALĂ” POCU/449/4/16/128185 – PROGRAM DE FORMARE ANTREPRENORIALĂ
CORPUL EXPERȚILOR CONTABILI ȘI CONTABILILOR AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA, în parteneriat cu RD GLOBAL PROJECT CONSULTING SRL și AVISSO CONSULTING SERVICES SRL, anunță finalizarea etapei de evaluare a candidaturilor și selecție a grupului țintă în cadrul proiectului „START-UP ACCES ÎN ECONOMIE ...
Documentul IFAC „Rolul directorului financiar și al funcției financiare în crearea de valoare”, pus la dispoziție de către CECCAR în limba română
Având în vedere faptul că nenumărate organizații se află în dificultate în contextul noii pandemii cauzate de coronavirus, multe se confruntă cu diverse provocări în strânsă legătură cu nevoile continue de a oferi siguranță angajaților, de a furniza valoare ...
Comisia Europeană: drumul de parcurs către o Europă mai rezilientă
Miercuri, 9 septembrie, Comisia Europeană a adoptat primul său raport de analiză prospectivă strategică, cu obiectivul de a identifica provocările și oportunitățile emergente pentru a putea ghida mai bine alegerile strategice ale Uniunii Europene. Rezultatele analizei prospective ...
ANAF: Regimul contabil și fiscal privind sumele decontate angajatorilor în cazul acordării de zile libere părinților, pentru supravegherea copiilor
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a întocmit un document cu reguli privind regimul contabil și fiscal al sumele decontate angajatorilor potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 și Legii nr. 19/2020. Astfel, conform documentului ANAF, referitor la sumele decontate ...
Ajutor financiar de până la 2.500 de lei pe lună pentru firmele care angajează șomeri
Subvențiile venite din partea ANOFM se acordă pe o perioadă de 12 luni și pentru anumite categorii de vârstă. Valoarea ajutorului acoperă 50% din salariul persoanei nou-angajate. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat că va acorda angajatorilor ...
Măsurile privind mijloacele de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 care se vor aplica în unitățile de învățământ, publicate în Monitorul Oficial
Ordinul comun nr. 5.487/1.494/2020 al ministrului Educației și Cercetării și ministrului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor ...
Au fost stabilite măsurile de protecție sanitară care se aplică, începând de marți, 1 septembrie, pentru clienții restaurantelor și ai cafenelelor
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, împreună cu Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a emis Ordinul pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 ...
Măsurile și regulile pentru desfășurarea în condiții de siguranță sanitară a activităților în domeniul culturii, publicate în Monitorul Oficial
Ordinul nr. 3.142/1.495/2020 al ministrului Culturii și ministrului Sănătății privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul ...
Noutăți fiscale europene din Buletinul de știri ETAF – 7 septembrie 2020
Ministrul german de finanțe militează pentru impozitarea tranzacțiilor financiare în UE La 2 septembrie a.c., Ministrul german de finanțe, Olaf Scholz și-a confirmat angajamentul de a introduce un impozit pe tranzacțiile financiare la nivelul UE în fața Comitetului pentru Afaceri ...
CE solicită opiniile cetățenilor cu privire la noua strategie privind drepturile copilului
Comisia Europeană (CE) a lansat o consultare publică referitoare la o nouă strategie a UE privind drepturile copilului, care va oferi un cadru de politică pentru toate acțiunile și politicile UE actuale și viitoare privind drepturile copiilor care trăiesc în același loc. Strategia va aborda, ...
CE își propune ca, până în 2030, 25% din suprafața terenurilor agricole să fie exploatate în regim ecologic
Comisia Europeană (CE) a lansat o consultare publică cu privire la viitorul plan de acțiune privind agricultura ecologică. „Acest sector va contribui mult la realizarea ambiției Pactului verde european și la atingerea obiectivelor stabilite în cadrul strategiei «de la fermă la consumator» ...
Breviar statistic
Rezervele internaționale ale României (valute plus aur), 41,265 miliarde euro la 31 august
La 31 august, rezervele valutare administrate de Banca Națională a României (BNR) se situau la nivelul de 35,768 miliarde euro, față de 36,249 miliarde euro la 31 iulie 2020, potrivit datelor publicate de banca centrală. În cursul lunii august au avut loc următoarele operațiuni: ▪ intrări ...
În trimestrul II, costul orar al forței de muncă a crescut cu 16,11% față de același trimestru din 2019
În trimestrul II, costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 11,47% față de trimestrul precedent și de 16,11% față de același trimestru al anului anterior, determinată în principal de întreruperea activității ...
Creșterea prețurilor producției industriale în România, sub media UE, în iulie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au înregistrat, în iulie 2020, comparativ cu luna precedentă, o creștere de 0,4% în Uniunea Europeană (UE) și un avans de 0,6% în zona euro, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), informează Agerpres. Statele ...
ANCPI: 43.762 de tranzacții imobiliare, în august
În luna august, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 43.762 de imobile, cu 6.391 mai puține față de luna iulie 2020, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul ...
INS: Număr de trei ori mai mic al sosirilor turiștilor în Capitală, în primul semestru
Numărul sosirilor turiștilor în București a scăzut în primul semestru al acestui an de trei ori comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 324.440 sosiri, în contextul măsurilor luate ca urmare a pandemiei de Covid-19. Conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică ...
Comentariul ediției
Nici optimism, nici pesimism, ci realism
Cu siguranță, în perioadele de criză, când stările de spirit contează aproape tot atât de mult cât stările de fapt, „piața” sondajelor de opinie este mai animată decât în vremuri – să le spunem – normale. O atestă, între alte fapte și date, interesul special cu care au fost ...
Eveniment
„Actori de pus în ramă”
Titlul acestui text poate să pară șocant, deoarece, la prima vedere, sugerează o selecție valorică, un fel de ierarhizare a slujitorilor zeiței Thalia, ceea ce, în materie de artă, este contraproductiv. Pentru a nu lăsa loc „suspansului”, precizăm că este vorba despre o inițiativă în ...
Cariere. Drumul spre performanță
„Competența a fost, este și va fi totdeauna garanția afirmării pe piața serviciilor contabile”
Interviu cu Vasilica Norocea, contabil autorizat, membră a Filialei CECCAR Buzău: „Mi-am început cariera cu mulți ani în urmă, la vârsta de 18 ani. Am îndrăgit această profesie și – de atunci și până în prezent – m-am preocupat permanent de pregătirea mea profesională. Sunt un contabil care și-a inceput activitatea la Fabrica de zahăr din Buzău, cu pixul și hârtia, fără computere, cu niște calculatoare de birou foarte zgomotoase, care se numeau ASCOTA și care făceau înmulțirea prin repetare, instrumente pe care noi le-am botezat... tractoare.”
Conectarea la era digitală
Green eDIH anunță înscrierea în Procedura națională de selecție pentru Rețeaua EDIH derulată de ADR
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a devenit, recent, membru al Green Digital Innovation Hub (Green eDIH) – rețea europeană de centre de inovare digitală (European Digital Innovation Hubs – eDIH), organizată de Autoritatea pentru Digitalizarea României ...
Studiu: Concentrarea pe digitalizare ar putea aduce României 50 miliarde de euro în plus la PIB până în 2030
România are șansa de a-și crește competitivitatea economică într-un termen relativ scurt, dacă se va concentra pe accelerarea digitalizării și convergența spre o economie bazată pe tehnologie, conform unui studiu lansat de experții de la Factory 4.0 și Frames, informează Agerpres. Aceștia ...
Analize și sinteze
Studiu: Economia circulară, a reciclării, a atins, în România, valoarea de 10-12 miliarde euro
În 2018, economia circulară este corelată cu 300 - 380 miliarde de euro din PIB în Europa și cu 10 - 12 miliarde de euro în România, arată un studiu realizat de către Fundația Enel și The European House – Ambrosetti, împreună cu Enel și Enel X, informează Mediafax. Studiul analizează ...
În 2019, au funcționat peste 63.000 de unități sanitare; în medie, sunt 307 locuitori la un medic
În anul 2019, activitatea din sistemul sanitar (public și privat) s-a desfășurat în peste 63.000 unități sanitare (51.000 în mediul urban și 12.000 în mediul rural), potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Pe principalele categorii de unități, rețeaua sanitară ...
PwC: Industria de media și divertisment din România își va contracta rata de creștere în 2020 din cauza pandemiei COVID-19; revenirea va avea loc din 2021, cu o rată anuală medie de creștere de 6,76% până în 2024
Rata de creștere a industriei de media și divertisment din România se va reduce în acest an la 0,26%, de la peste 8% în 2019, ca urmare a restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, valoarea pieței urmând să atingă 2,613 miliarde euro, conform celei de-a 21-a ediții a raportului PwC Global ...
EY România: Sustenabilitatea va juca un rol important în redresarea companiilor
Rolul pe care îl are sustenabilitatea în strategia de dezvoltare a companiilor începe să devină tot mai bine definit la nivelul managementului, fie că este vorba despre gestionarea impactului general pe care îl are activitatea companiei, fie despre crearea de valoare pe termen lung pentru părțile ...
Expertiza și auditul afacerilor
Valoarea în timp a banilor
Un principiu fundamental în finanțe, în ceea ce privește valoarea în timp a banilor, este că un leu primit peste un an valorează mai puțin decât un leu primit astăzi. Prin urmare, în cadrul oricărei analize financiare, comparațiile între valorile monetare trebuie realizate folosind tehnici de fructificare și actualizare, pe care le vom prezenta în acest articol.
Estimări în contabilitate
Articolul urmărește să pună în evidență modalitatea de estimare în contabilitate a unor elemente din situațiile financiare anuale, precum și efectele schimbărilor de estimări, așa cum sunt prevăzute în Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulterioare. Ca urmare a incertitudinilor inerente existente în cadrul activității unei entități economice, se poate proceda la estimări în vederea evaluării elementelor din situațiile financiare anuale. Estimările în contabilitate se realizează pe seama celor mai recente informații credibile pe care le are la dispoziție entitatea, existând posibilitatea de revizuire a acestora în cazul în care circumstanțele nou-apărute impun acest fapt. Se pot solicita, de exemplu, estimări ale provizioanelor, clienților incerți, valorii reziduale a imobilizărilor, duratei de viață utile etc.
Studii de caz privind expertizele contabile în cauze comerciale
Articolul de față are drept scop identificarea situațiilor în care este necesară efectuarea de expertize contabile în cauze comerciale dispuse sau acceptate în rezolvarea acestor litigii, cunoașterea modului în care trebuie formulate obiectivele și concluziile lor, dar și identificarea materialului documentar în baza căruia se realizează expertizele contabile de acest tip și a limitelor în care expertul contabil poate răspunde la un obiectiv.
Piața de capital
Titlurile de stat ale României în monedă locală au fost incluse în indicele Bloomberg Barclays Global Aggregate
Titlurile de stat în monedă locală ale României, Columbiei și Peru-ului au fost incluse, din 1 septembrie, în indicele Bloomberg Barclays Global Aggregate, unul dintre cei mai urmăriți indici la nivel global de către administratorii de fonduri de obligațiuni, informează Bursa de Valori București ...
Lumea în care trăim
Izolarea din cauza coronavirusului a dat un impuls comerțului electronic
În timp ce retailerii tradiționali au anunțat concedieri importante pe fondul pandemiei de coronavirus, unele firme renunțând la mai multe mii de angajați, izolarea a dat un impuls semnificativ comerțului electronic, informează AFP, citată de Agerpres. Potrivit firmei de consultanță Kantar, ...
CE anunță acțiuni menite să asigure o aprovizionare cu materii prime mai sigură și mai durabilă a Europei
Comisia Europeană (CE) a prezentat un plan de acțiune privind materiile prime critice , lista din 2020 a materiilor prime critice și un studiu prospectiv privind materiile prime critice pentru tehnologii și sectoare strategice din perspectiva anilor 2030 și 2050, a anunțat Executivul comunitar, ...
FAO: Prețurile mondiale la alimente au crescut în august pentru a treia lună consecutiv
Indicele global al prețurilor la produsele alimentare a crescut și în august, pentru a treia lună consecutiv, stimulat de avansul prețurilor la cereale, uleiuri vegetale și zahăr, atingând cel mai ridicat nivel înregistrat după luna februarie 2020, a anunțat Organizația Națiunilor Unite ...
Bloomberg: Companiile aeriene scot scaunele din avioanele de pasageri pentru a putea transporta marfă
Transportul aerian de marfă a devenit o rară gură de oxigen pentru companiile aeriene, în contextul crizei provocate de pandemia de coronavirus, transmite Bloomberg, citată de Agerpres. Blocarea la sol a avioanelor pentru transportul de pasageri într-un moment în care există o cerere crescută ...
Dubaiul intenționează să atragă pensionari înstăriți din străinătate
Dubaiul a demarat un program destinat atragerii de pensionari înstăriți din străinătate, în condițiile în care recesiunea economică provocată de pandemie și prețul redus al petrolului au determinat mulți expatriați să plece, transmite Reuters, citat de Agerpres. Astfel, Biroul de presă ...
Roza vânturilor
Doar 1% din ciocolata produsă în UE provine din România
O cantitate de 3,7 milioane de tone de ciocolată a fost produsă în Uniunea Europeană în anul 2019 și doar aproape 29.000 de tone, mai puțin de un procent din cantitatea totală, a fost produsă în România, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. Germania, Italia și Franța ...
Aeronava eficientă energetic a viitorului, Flying-V, a zburat pentru prima dată
Modelul la scară redusă al Flying-V – aeronava eficientă energetic a viitorului – a zburat pentru prima dată, informează Mediafax. În urmă cu un an și jumătate, KLM și TU Delft au anunțat că vor proiecta Flying-V, un concept de zbor inovator, iar după teste extinse în tunele aerodinamice ...
Ghid electronic de training dedicat comunicării cu privire la hrana animalelor de companie
Federația Europeană a Industriei de Petfood (FEDIAF) a lansat un ghid electronic de training pentru o mai bună cunoaștere și punere în aplicare a legislației privind hrana animalelor de companie și normelor voluntare privind comunicarea „on-pack” și „off-pack”, a anunțat federația, ...
Emblema Jocurilor Olimpice din Los Angeles, din 2028, este realizată pentru epoca digitală și se schimbă în timp, în funcție de evoluția orașului
Jocurile Olimpice și Paralimpice de vară, din Los Angeles, din 2028, au deja un logo. Emblema LA28 este una construită pentru epoca digitală și se schimbă în timp, în funcție de evoluția orașului, potrivit Mediafax. Logo-ul a fost realizat de persoane emblematice din metropola americană. ...
Descoperire a cercetătorilor spațiali: Luna ruginește din cauza Pământului
Luna ruginește din cauza Pământului. Este concluzia la care au ajuns cercetătorii care au analizat imaginile realizate de sonde trimise în spațiu de NASA și de India, potrivit Mediafax. Astfel, recent, pe suprafața Lunii a fost descoperit un oxid de fier numit hematit. Prezența este bizară ...
Cercetătorii americani, în pragul unei descoperiri uriașe; o foaie de hârtie va controla computerele
Cercetătorii de la Universitatea Purdue din statul american Indiana sunt în pragul unei descoperiri revoluționare, potrivit Mediafax. Ei au descoperit un procedeu de printare care transformă hârtia într-un veritabil controller. Aceasta va putea controla computere exact ca o tastatură și va funcționa ...
Publicații de specialitate
Noua ediție a Ghidului pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat este acum disponibilă la filialele CECCAR
Tu îți dorești o carieră de succes, noi îți oferim șansa! Pentru a crește șansele celor care urmăresc angajarea în domeniul financiar-contabil, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organism profesional înființat în urmă cu ...
CECCAR a publicat lucrarea Sinteze, exemple și studii de caz pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat
CECCAR, prin Institutul Național de Dezvoltare Profesională Continuă, vine în întâmpinarea candidaților la examenul de aptitudini cu lucrarea Sinteze, exemple și studii de caz pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil ...
Volumul II al Manualului de reglementări internaționale de control al calității, audit, revizuire, alte servicii de asigurare și servicii conexe, disponibil în limba română
Volumul II al Manualului de reglementări internaționale de control al calității, audit, revizuire, alte servicii de asigurare și servicii conexe, ediția în vigoare, elaborat de International Auditing and Assurance Standards Board (IAASB) și publicat de IFAC, a fost tradus în limba română de ...
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate