Simplu și complicat
Numărul 19, 19-25 mai 2021 » La început a fost cuvântul...
Pe parcursul unui singur buletin de știri televizat, mai multe informații din domeniul economico-financiar au fost viciate de erori de exprimare întâlnite, din păcate, frecvent în diferite segmente mass-media. Astfel, o informație a conținut și următoarea frază: „Raportul dintre cauză și efect a fost identificat coerent și corect în legătura stabilită prin conexiunea unui șir de date și fapte relevante”. Prima constatare: ceea ce se putea spune simplu, s-a complicat printr-o exprimare extrem de stufoasă. A doua observație: „conexiunile” nu sunt altceva decât… „legături”, și viceversa. A treia remarcă: „legăturile”, „conexiunile” se regăsesc și în „raportul dintre cauză și efect”; cu alte cuvinte, avem de-a face cu o relație dintre parte și întreg, și nu cu elemente diferite. Și încă o întrebare: poate fi „corect” un text… „incoerent”?
Încălcarea raportului dintre parte și întreg, precum și folosirea pleonasmului, caracterizează și o frază dintr-o altă informație: „O întreagă pleiadă de furnizori s-a remarcat prin masive exporturi peste hotare”. Noțiunea de „pleiadă” definește totdeauna un „întreg”. Apoi, nimeni pe lumea aceasta nu consideră că este posibil un „export” altfel decât… „peste hotare”. În concluzie, cu mai multă atenție ar fi fost cu putință să se evite toate aceste derapaje lingvistice și logice. Ar fi reprezentat un „ajutor” în vederea unei informări „coerente”, parte componentă a unei „comunicări” corecte. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”