Sorin Grindeanu: Se deschide circulația pe Podul de la Brăila din 6 iulie
Telex » Știri 23 iunie 2023
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că, din 6 iulie, se deschide circulația pe Podul suspendat care leagă Tulcea de Brăila, varianta Măcin, cu restricții până când vor fi demontate macaralele, informează Mediafax. Grindeanu a afirmat că a hotărât împreună cu colegii săi, cu autoritățile publice locale, cu CNAIR și companiile care au lucrat la pod ca darea în circulație a podului Brăila să fie făcută cât de repede se poate, acest lucru însemnând 6 iulie.
„În 6 iulie vom putea să dăm în circulație pe varianta Măcin. Am fost și până acolo, probabil majoritatea ați văzut că lucrările sunt în proporție de aproape 100% finalizate. Mai sunt câteva lucruri de pus la punct, în rest toate sunt finalizate. Am luat decizia de a da drumul circulației cât se poate de repede, în 6 iulie, deși vor mai urma lucrări. Așa cum bine știți, până la sfârșitul anului trebuie dată în circulație și varianta Jijila și se va termina și aceasta, dar următoarele săptămâni după darea în circulație vor trebui demontate aceste macarale mari (…). Am avut de ales între două variante: ori mai ținem o lună și ceva – două până reușesc să dea jos aceste macarale, să le demonteze și ar însemna să treacă tot sezonul estival, când va fi foarte mult folosit acest pod, ori să facem un program astfel încât să poată fi folosit podul, iar anumite ore să fie folosite pentru demontarea acestor macarale”, a spus ministrul Transporturilor.
Astfel, va fi lăsată deschisă circulația pe pod tot weekendul, fără niciun fel de întrerupere, aceasta fiind cea mai circulată perioadă și, de asemenea, de dimineața de la 6 până seara la orele 20 – 21 să fie deschisă circulația, urmând ca pe timpul nopții să poată să facă aceste lucrări de demontare a macaralelor. Acest lucru nu poate fi făcut sub trafic, pentru că ar pune în pericol viața acelora care vor folosi podul, potrivit ministrului.
Progresul fizic al lucrărilor la podul suspendat, care va asigura legătura dintre Brăila și Tulcea, a ajuns deja la 97%, iar la drumurile de acces, varianta scurtă, la 93%.
Asocierea de constructori japonezi și italieni urmează să demonteze schelele de pe piloni și să finalizeze unele lucrări punctuale care vor permite, în prima fază, deschiderea circulației pe varianta scurtă până la Măcin (în județul Tulcea).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale