Cuvinte cheie » imm

Ca efect al adoptării Legii nr. 97/2014, media anuală a SRL-D înființate s-a dublat de la 4.242 la 8.732

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Alexandra Rizea

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) precizează că adoptarea Legii nr. 97/2014, prin care s-a extins aria beneficiarilor facilităților acordate de OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri la toți întreprinzătorii debutanți, indiferent de vârstă, a avut ca efect „creșterea exponențială a numărului de SRL-D în perioada 11 iulie 2014 – 6 decembrie 2016, dublându-se media anuală de SRL-D înființate”.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Măsuri pentru simplificarea legislației financiar-fiscale, în vigoare de la 1 ianuarie

Curier legislativ

Potrivit prevederilor OUG nr. 84/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal, majoritatea modificărilor aduse Codurilor fiscal și de procedură fiscală vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Așa cum am menționat în numerele anterioare ale CECCAR Business Magazine, ordonanța de urgență amintită a fost adoptată în ședința de guvern din 16 noiembrie a.c. și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 977/06.12.2016.

Nr. 37, 13-19 decembrie 2016


Studiu: Cele mai multe firme profitabile și de încredere din România au capital autohton, fiind în special IMM-uri

Sub lupa actualității

Peste nouă din zece companii care obțin profit și sunt considerate de încredere sunt firme cu capital românesc, în special IMM-uri, din domeniul transportului rutier și de mărfuri, urmate de cele din comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, arată datele unui studiu realizat de CreditInfo, companie specializată în furnizarea produselor și serviciilor de management al riscului comercial.

12 decembrie 2016


Primul credit online pentru IMM-uri: Overdraft-ul fără garanții imobiliare

Sub lupa actualității

OTP Bank România lansează, în premieră pe piața locală, produsul de creditare destinat IMM-urilor „Overdraft fără garanții imobiliare”, garantat cu fideiusiune. „Unicitatea produsului constă în faptul că, pentru contractarea creditului, clienții utilizează platforma OTPdirekt – Internet Banking.”

8 decembrie 2016


Proiect de îmbunătățire a procedurilor de insolvență pentru întregul teritoriu al UE

Proiect de îmbunătățire a procedurilor de insolvență pentru întregul teritoriu al UE

Curier legislativ

Comisia Europeană (CE) a prezentat săptămâna trecută, pentru prima dată, un set de norme europene privind insolvența întreprinderilor. „Această inițiativă va oferi întreprinderilor care se confruntă cu dificultăți financiare mai multe oportunități pentru a-și restructura din timp activitatea, în scopul de a preveni falimentul și a evita disponibilizarea personalului angajat. Inițiativa va garanta că antreprenorii beneficiază de o a doua șansă de a face afaceri după un faliment.

Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016


Expert Mind, din Iași – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Iași

Expert Mind, din Iași – Premiul special al anului 2016 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Iași

Cariere. Drumul spre performanță

SC Expert Mind SRL și-a început activitatea în urmă cu 10 ani, dezvoltându-se treptat și ajungând să fie în prezent în topul celor mai bune companii locale din domeniul financiar-contabil, cu un portofoliu remarcabil de peste 500 de clienți și cu o echipă formată din 35 de profesioniști. Expert Mind oferă servicii complete de contabilitate pentru entități de diverse forme juridice. Compania vine în sprijinul IMM-urilor cu pachete integrate de servicii contabile, în domeniul resurselor umane, consultanță financiar-contabilă și fiscală.

Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016


Sprijin pentru start-up-urile din Europa

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Inițiativa Comisiei Europene (CE) privind înființarea și extinderea întreprinderilor își propune să ofere numeroșilor întreprinzători din Europa oportunitatea de a deveni întreprinderi de elită la nivel mondial. Inițiativa reunește toate posibilitățile pe care UE le oferă deja, cu un nou accent asupra investițiilor cu capital de risc, asupra legislației în materie de insolvență și asupra fiscalității.

Nr. 35-36, 29 nov. - 12 dec. 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.