Cuvinte cheie » import

ANAF rambursează TVA de peste 760 milioane lei în decembrie

ANAF rambursează TVA de peste 760 milioane lei în decembrie

Sub lupa actualității

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că rambursează, în luna decembrie, TVA în valoare de 763,57 milioane lei. Suma include, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluționate prin decizii de rambursare înregistrate până la 23 octombrie 2016.

13 decembrie 2016


Exporturile au crescut cu 4,1% în primele zece luni

Exporturile au crescut cu 4,1% în primele zece luni

Sub lupa actualității

Exporturile de mărfuri românești au continuat să crească în octombrie, chiar dacă într-un ritm temperat față de lunile precedente, înregistrând un avans de 2% comparativ cu aceeași lună din 2015, evoluție ușor sub cea a importurilor, care au urcat cu 3,3%, arată datele preliminare publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

12 decembrie 2016


Deficitul comercial, 6,933 miliarde de euro în primele nouă luni din 2016

Deficitul comercial, 6,933 miliarde de euro în primele nouă luni din 2016

Breviar statistic

În primele nouă luni ale anului, exporturile și importurile au crescut cu 4,3%, respectiv cu 6,8%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, relevă datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, în intervalul analizat, exporturile FOB au însumat 42,677 miliarde de euro, iar importurile CIF au totalizat 49,611 miliarde de euro. Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016 a fost de 6,933 miliarde de euro, mai mare cu 1,392 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada corespunzătoare din 2015.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


BNR: Deficitul de cont curent, 2,661 miliarde de euro pe primele trei trimestre

BNR: Deficitul de cont curent, 2,661 miliarde de euro pe primele trei trimestre

Breviar statistic

În perioada ianuarie-septembrie 2016, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2,661 miliarde de euro, comparativ cu 1,099 miliarde de euro în perioada ianuarie-septembrie 2015; în structură, balanța bunurilor și balanța veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,369 miliarde de euro, respectiv cu 844 de milioane de euro, iar balanța serviciilor și balanța veniturilor secundare au înregistrat excedente majorate cu 639 de milioane de euro, respectiv cu 12 milioane de euro, informează Banca Națională a României (BNR).

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Exporturile României au crescut cu 6,7% în septembrie

Exporturile României au crescut cu 6,7% în septembrie

Sub lupa actualității

Exporturile de mărfuri românești au continuat să crească în septembrie, chiar dacă într-un ritm temperat față de august, atingând 5,24 miliarde euro și înregistrând un avans de 6,7% comparativ cu aceeași lună din 2015, evoluție ușor peste cea a importurilor, care au urcat cu 6,5%, arată datele preliminare publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

9 noiembrie 2016


România a majorat substanţial în 2015 importurile de produse petroliere prelucrate şi cărbune

România a majorat substanțial în 2015 importurile de produse petroliere prelucrate și cărbune

Sub lupa actualității

România a majorat substanțial, în 2015, importurile de produse petroliere rafinate la rafinării din alte state și cele de cărbune, în timp ce importurile de țiței și de gaze naturale au scăzut semnificativ, arată datele publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

2 noiembrie 2016


Deficitul de cont curent, 2,110 miliarde euro în primele opt luni

Deficitul de cont curent, 2,110 miliarde euro în primele opt luni

Breviar statistic

În perioada ianuarie – august 2016, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2,110 miliarde euro, comparativ cu 939 milioane euro în perioada ianuarie – august 2015; în structură, balanța bunurilor și balanța veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,333 miliarde euro, respectiv cu 80 milioane euro, balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 268 milioane euro, iar balanța serviciilor un excedent majorat cu 510 milioane euro, precizează Banca Națională a României (BNR).

Nr. 29, 18-24 octombrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.