De câte ori nu ați auzit și/sau citit fraze de genul: „Analistul (sau orice altă persoană) a prognozat viitoarea evoluție a economiei”? În acest caz, pleonasmul este, poate, mai greu de depistat, dar, dacă ne gândim ce înseamnă o „prognoză”, ne dăm seama lesne că este vorba despre „viitor” (că doar nu „prognozăm”... trecutul!).
Într-o perioadă în care tema plagiatului este la ordinea zilei, folosirea ghilimelelor devine nu numai obligatorie atunci când se recurge la citate, ci și strict necesară pentru delimitarea de erorile de exprimare, unele cu o asemenea frecvență, încât până și oamenii instruiți comit păcatul de a le repeta din pricina automatismelor verbale greu de evitat.
Aproape nimic pe lumea aceasta nu se judecă (în sens de evaluare) fără apelul la comparații. În acest fel, ajungem și la superlative. Nu discutăm aici cât de îndreptățit este să caracterizăm un om, o activitate, un obiect, o întâmplare etc. etc., ci ne referim la modul în care sunt construite anumite fraze. Astfel, ne-a fost dat să auzim într-o emisiune TV că „manifestarea a constituit un lucru foarte rarisim”.
Limbajul cotidian, inclusiv cel profesional, reflectă în bună măsură ceea ce se vede și se spune în spațiul publicității. Repetarea unor formule din diverse reclame se imprimă, cum se afirmă, cu dreptate, pe scoarța cerebrală și se transformă în formule tip, nu de puține ori greșite din punct de vedere lingvistic și logic. Din păcate, ne stau la dispoziție prea multe exemple în acest sens.
„Oamenii legii au...”. De câte ori n-ați auzit, stimați cititori, această formulă rostită, mai ales, la televizor? De regulă, prin sintagma cu pricina sunt desemnați polițiștii. Dar, oare, judecătorii, procurorii, lucrătorii de la ANAF și multe alte categorii de profesioniști nu sunt, la rândul lor, „oameni ai legii”? În definitiv, este de dorit ca mai toți cetățenii, indiferent de meseriile lor, să devină „oameni ai legii”, adică apărători – fie și numai prin propriul lor comportament – ai legilor, prin respectarea lor riguroasă și manifestarea intransigenței față de cei care le încalcă.
Am mai avut prilejul să ne referim la noțiunea de „eficiență” folosită inadecvat. Cele mai multe erori pe această temă vizează confuzia dintre „efect” și... „eficiență”. Apare necesar să repetăm definiția corectă, deoarece, din păcate, nu se prea înțelege despre ce este vorba. „Eficiența” indică un raport, cel dintre „efort” și „efect”. Prin urmare, atunci când avem în vedere doar „efectul”, nu este cazul să apelăm la noțiunea de „eficiență”. Cum bine o știu mai ales experții contabili, poate fi obținut același rezultat („efect”) cu „eforturi” extrem de diferite.
Tot mai frecvent, în ultimul timp (și ca urmare a evenimentelor recente), auzim formula „România și Europa”, uneori adaptată la decizii ale autorităților de la Bruxelles, „România și Uniunea Europeană”. Nu este greu de sesizat că introducerea conjuncției „și” determină o separare netă între cei doi termeni spațiali, țara noastră și continentul în care se află. Or, aici avem de-a face cu un raport clar între parte și întreg.
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic
Lectura, ca mod de viață atestat și de o stație de metrou