Cuvinte cheie » posdru

Două vești bune, la începutul lunii mai

Fonduri europene

Alexandru Paru

Cea dintâi vizează trecutul, respectiv progresele realizate de autoritățile române cu privire la deblocarea întreruperii plăților de la Comisia Europeană pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. În urma întâlnirii din 3 mai, care a avut loc la sediul Ministerului Fondurilor Europene, și a misiunii comune derulate de Autoritatea de Audit și Comisia Europeană, s-a constatat un progres în ceea ce privește rata de eroare preliminară pentru aplicația transmisă în 31 decembrie 2015 la Comisia Europeană (valoare de 167,9 milioane de euro).

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Ghid de bune practici

Fonduri europene

Alexandru Paru

Fondurile europene reprezintă de ceva ani un subiect aflat tot timpul în actualitate. De această dată însă, după mai bine de 2 ani de la începerea noului cadru financiar 2014-2020, ghidurile încep să apară, ori în consultare, ori în dezbatere publică, mai clare sau mai ambigue, în funcție de Autoritatea de Management care gestionează programul.

Nr. 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016


PTIR solicită prezentarea unui calendar al lansării apelurilor de proiecte pentru IMM-uri planificate pentru 2016

Sub lupa actualității

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) a lansat un semnal de alarmă asupra efectelor negative asupra economiei pe care le are întârzierea lansării apelurilor de proiecte pentru IMM-uri (Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional) pentru perioada de programare 2014-2020.

5 aprilie 2016


MFE: POSDRU 2007-2013 ar putea fi deblocat în mai-iunie

MFE: POSDRU 2007-2013 ar putea fi deblocat în mai-iunie

Fonduri europene

Reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene (MFE) speră ca ridicarea întreruperii Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane să fie realizată în mai-iunie. Ministrul Aura Răducu a precizat că „o parte din corecții se vor finanța și au fost finanțate de-a lungul timpului de la bugetul de stat.

Nr. 1, 29 martie - 4 aprilie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.