Timp și acțiune
Numărul 44, 6-12 nov. 2024 » La început a fost cuvântul...
Tratarea în mass-media a temelor din actualitatea economico-socială ar avea mult de câștigat sub aspect calitativ dacă, în toate cazurile, s-ar respecta regulile exprimării corecte. Așa, de exemplu, într-o emisiune radiofonică s-a afirmat că „simultan și concomitent se desfășoară acțiuni corespunzătoare și optime în vederea atingerii scopurilor propuse”. Evident, noțiunea de „simultan” este exact echivalentul celei de „concomitent”, iar numai ceea ce este „optim” într-o „acțiune”, indiferent de natura ei, este, în același timp, „corespunzător”.
La rândul lui, un participant la o dezbatere televizată a susținut că „numai planurile care se focalizează, între altele, pe ceea ce reprezintă activitățile eficiente pot să ofere garanția succesului”. Păi, cum altfel? Dacă avem de-a face cu o „focalizare” nu mai este loc pentru „altele”, iar „axarea” unei anumite activități indică tocmai o concentrare a forțelor și mijloacelor în aceeași direcție de acțiune.
O eroare asemănătoare a „comis” și autorul unei analize apărute în presa tipărită atunci când a declarat că „implicarea societății civile și a ONG-urilor în inițiativele sociale ale companiilor și agenților economici este nu numai benefică, ci și eficientă”. „ONG-urile” nu sunt altceva decât componente ale „societății civile”, „companiile” sunt „agenți economici”, iar „eficiența” este totdeauna „benefică”. În consecință, pentru a fi „benefice” producțiile publicistice pot și trebuie să respecte fie și numai regulile elementare lingvistico-logice. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația