ANAF: Modelul și conţinutului formularului 204, publicate pentru consultare

ANAF: Modelul și conținutului formularului 204, publicate pentru consultare

Telex » Știri 21 ianuarie 2019  

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pentru consultare proiectul de ordin pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 204 „Declaraţie anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale”.

În Referatul de aprobare a proiectului de ordin se precizează că, urmare a modificării și completării titlului IV din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum și a normelor metodologice date în aplicarea acestuia, se impune adaptarea corespunzătoare a modelului și conținutului formularului 204, precum şi a instrucţiunilor de completare a acestuia. Modificările legislative au vizat, în principal, următoarele aspecte: reglementarea unui nou mecanism de declarare și plată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice, pe baza Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice; reglementarea regimului fiscal în cazul veniturilor din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă; reglementarea obligației declarative în cazul asocierilor fără personalitate juridică care obțin venituri din activități agricole impuse pe baza normelor de venit; stabilirea termenului de depunere a declarației anuale de venit în cazul asocierilor fără personalitate juridică care obțin venituri din activități agricole impuse pe baza normelor de venit, respectiv data de 15 februarie inclusiv a anului fiscal în curs; stabilirea termenului de depunere a declarației anuale de venit, în cazul asocierilor prevăzute la art.125 alin.(4) din Codul fiscal, respectiv data de 15 februarie a anului următor celui de realizare a venitului.

„Având în vedere modificările legislative menționate, prin proiectul de ordin se propune aprobarea modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare a formularului 204 «Declaraţie anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale»”, precizează ANAF.

Proiectul de ordin al președintelui ANAF pentru aprobarea modelului și conţinutului formularului 204 „Declaraţie anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică și entităţi supuse regimului transparenţei fiscale”, Referatul de aprobare şi Anexele pot fi consultate pe site-ul ANAF, la secţiunea Transparenţă decizională.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.