MFP a publicat, spre consultare, proiectul de Ordin privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora

MFP a publicat, spre consultare, proiectul de Ordin privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora

Telex » Știri 28 februarie 2020  

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a publicat joi, 27 februarie a.c., pe site-ul instituţiei, pentru consultare, un proiect de Ordin privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora. Potrivit Referatului de aprobare a actului normativ, proiectul a fost elaborat avându-se în vedere „necesitatea creării mecanismului privind automatizarea înfiinţării şi ridicării popririlor bancare de către organele de executare silită din subordinea ANAF, în limita sumelor înscrise în actele de executare silită, astfel încât disponibilităţile băneşti existente în conturile contribuabililor să nu fie afectate peste limita sumelor înscrise în adresa de înființare a popririi bancare şi să nu producă sincope în activitatea desfăşurată de aceştia, iar ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară să se realizeze cu operativitate”.

Actul normativ urmează să reglementeze următoarele:

comunicarea către instituţiile de credit a actelor de executare se realizează prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, în spaţiul privat de pe portalul ANAF, printr-un sistem informatic prin care utilizatorii încarcă şi descarcă documente. Actele de executare se comunică prin portal, sub forma unui fişier .pdf cu .xml ataşat, semnat electronic, prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, conform legii;

procedura de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă către instituţiile de credit a actelor de executare silită, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează sunt prevăzute în anexa nr. 1.

Fluxurile principale ale sistemului sunt următoarele:

- înființarea popririlor asupra conturilor bancare prin procese informatice zilnice;

- transmiterea de către instituțiile de credit la ANAF a informațiilor privind suma pe care o pot plăti (sold cert). Informațiile din acest tip de mesaj sunt minime (numărul de evidență a plății, codul fiscal al debitorului, codul fiscal al destinatarului plății pentru identificarea popririlor aferente sediilor secundare, suma ce poate fi plătită, data la care se comunică suma);

- transmiterea de către ANAF către instituțiile de credit a sumelor de plată, avându-se în vedere soldul final al popririi și algoritmul de repartizare a sumelor ce urmează a fi plătite;

- validarea și înregistrarea plăților virate în contul deschis special la nivelul Trezoreriei Operative Centrale – pentru instituțiile de credit care vor opta pentru schimbul de mesaje cu ANAF plățile recepționate de către Trezoreria Operativă Centrală în contul IBAN destinat popririlor sunt supuse unui proces de validare, introdus cu scopul de a asigura corectitudinea elementelor privind identificarea debitorilor, a popririlor și a beneficiarului plății. Plățile neconforme din punct de vedere al validărilor, se restituie de către Trezoreria Operativă Centrală;

- înregistrarea plăților la nivelul Punctului central;

- ridicarea popririlor și transmiterea acestora instituțiilor de credit.

încheierea de către instituţiile de credit care doresc să adere la mecanismul de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare silită, a unei Convenţii-cadru de aderare a instituțiilor de credit la mecanismul de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare silită, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2;

aprobarea modelului, precum şi a modului de difuzare, utilizare şi de păstrare a formularului Adresă pentru înştiinţarea instituţiilor de credit privind sumele rămase de recuperat, ca urmare a stingerilor efectuate, din popririle înfiinţate prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prevăzut în anexa nr. 3;

data comunicării către instituţia de credit a actului de executare este prima zi bancară următoare zilei încărcării actului de executare în sistemul informatic, iar ora comunicării este ora de începere a zilei bancare. Aceste informaţii se stabilesc, pentru fiecare instituţie de credit, prin Convenţia-cadru.

„De asemenea, prin proiectul de ordin a fost reglementat ca prelucrările de date cu caracter personal cuprinse în actele de executare comunicate instituţiilor de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). Ministerul Finanţelor Publice, respectiv A.N.A.F., publică pe portalul de internet propriu o informare cu privire la modul de ducere la îndeplinire a prevederilor Regulamentului menționat”, precizează iniţiatorii proiectului. Totodată, avându-se în vedere prevederile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că actele de executare emise în formă electronică de organul fiscal central se vor semna cu semnătura electronică extinsă a MFP, bazată pe un certificat calificat.

În acest context, MFP propune abrogarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 691/2017 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora.

MFP precizează că, din punct de vedere al aplicării în timp, noua procedură vizează popririle înființate după data intrării în vigoare a ordinului, respectiv adresele de înființare a popririi emise și comunicate după momentul la care ordinul intră în vigoare. În acest context, adresele de înființare a popririi emise și comunicate până la data intrării în vigoare a ordinului vor fi supuse regulilor procedurale aplicabile la momentul respectiv, potrivit principiului tempus regit actum.

„De asemenea trebuie precizat că Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală pune la dispoziția instituțiilor de credit sistemul informatic necesar implementării mecanismului popririi electronice începând cu data intrării în vigoare a ordinului, iar aderarea instituțiilor de credit la noul mecanism este opțională prin semnarea Convenției-cadru de aderare a instituțiilor de credit la mecanismul de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare silită. Semnarea convenției se realizează în funcție și de capacitățile tehnice ale instituțiilor de credit de adaptare a propriilor aplicații informatice necesare procesării și comunicării informațiilor menționate în procedură”, se menţionează în Referatul de aprobare. Până la momentul la care o instituție de credit va adera la noul mecanism de înființare a popririlor, prin semnarea Convenției, organul fiscal va comunica înființările și ridicările de popriri potrivit procedurilor aplicabile în prezent. În acest caz, există posibilitatea ca pentru clienții acestor instituții de credit să se crediteze contul Trezoreriei cu o suma mai mare decât soldul rămas de plată din poprirea inițială deoarece nu se poate realiza schimbul de meseje intermediar privind soldul rămas de plată din poprirea inițială, însă suma va fi restituită, din oficiu, de organul fiscal în termen de cel mult 5 zile lucrătoare conform procedurilor existente.

MFP subliniază că noul mecanism de înființare și ridicare a popririlor este în avantajul clienților instituțiilor de credit care au calitatea de debitor față de ANAF astfel încât disponibilităţile băneşti existente în conturile debitorilor să nu fie afectate peste nivelul soldului rămas de plată, pe de o parte, iar pe de altă parte, ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară să se realizeze cu operativitate, în timp real, astfel încât să nu producă sincope în activitatea desfăşurată de contribuabili.

Proiectul de ordin și Referatul de aprobare care îl însoțește pot fi consultate pe site-ul MFP, la secțiunea Transparență decizională – Proiecte acte normative.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.