A fost definitivat proiectul Strategiei Energetice a României 2016-2030
Numărul 34, 22-28 noiembrie 2016 » Direct de la sursă
Ministerul Energiei a dat publicității și a lansat în consultare publică proiectul Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050. „Strategia Energetică pe care o lansăm este rodul efortului specialiștilor din domeniul energetic la un nivel nemaiîntâlnit până acum. La realizarea ei au contribuit aproximativ 300 de experți din domeniu și mă bucur că efortul nostru de dialog cu publicul interesat se regăsește în ideile exprimate în acest document. Este demn de reținut faptul că am construit o Strategie Energetică prin care am scanat sectorul atât pe orizontală, cât și pe verticală, astfel încât să avem o imagine exactă a locului în care ne aflăm astăzi și să ne putem construi scenarii solide pentru direcțiile pe care ni le dorim în viitor. Țin să menționez faptul că nu ne-am dorit să avem o strategie inflexibilă, ci mai degrabă un document care să fie o hartă a deciziilor care vin și care în același timp să permită celor care vor lua decizii să aleagă în cunoștință de cauză. (...) Comentariile și opiniile legate de documentul pe care îl prezentăm publicului sunt bine-venite pentru că această strategie are menirea de a reflecta multitudinea de idei existente în sectorul energetic”, a declarat Victor Grigorescu, ministrul Energiei.
Strategia Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050 este rezultatul unui demers consultativ și analitic amplu realizat de Ministerul Energiei pe parcursul anului 2016. Proiectul trasează direcțiile de dezvoltare a sectorului energetic național pentru următoarele decenii, oferind autorităților publice și investitorilor reperele necesare pentru întemeierea deciziilor strategice.
Documentul are cinci obiective fundamentale: securitate energetică; piețe de energie competitive, bază a unei economii competitive; energie curată și sustenabilitatea sectorului energetic; modernizarea sistemului de guvernanță energetică; protecția consumatorului vulnerabil și reducerea sărăciei energetice.
„Pentru întemeierea solidă a opțiunilor strategice a fost realizat un studiu complex și detaliat de modelare macroeconomică, cu simularea numerică și compararea a aproape 50 de scenarii, subscenarii și senzitivități. Punctul focal al strategiei este anul 2030, în jurul căruia gravitează planificarea strategică și analiza de detaliu a sectorului energetic. Totodată, strategia oferă și perspectiva anului 2050, care plasează România într-un context larg al tendințelor tehnologice, economice și de politici energetice estimate a caracteriza următoarele trei decenii”, precizează reprezentanții ministerului de resort.
Sub egida UNESCO, valorile culturii românești se bucură în lume de o tot mai largă recunoaștere
Capodopere ale lui Picasso și Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală și națională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranță” a tradiției și inovației artistice
KINOdiseea de la București, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului
Festivalul „George Enescu”, un brand național consacrat absolut la scară mondială