A fost reglementată procedura de acces online al angajaților sau foștilor angajați la datele din registrul general de evidență a salariaților

A fost reglementată procedura de acces online al angajaților sau foștilor angajați la datele din registrul general de evidență a salariaților

Numărul 38, 28 sep. - 4 oct. 2022  »  Curier legislativ

Au fost stabilite procedura de acces online al angajaților și al foștilor angajați la datele din registrul general de evidență a salariaților (REGES), modalitatea de generare și descărcare a extrasului, precum și condițiile în care se poate dovedi vechimea în muncă și/sau specialitate, odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 937 din 26 septembrie 2022, a HG nr. 1.164/2022. Prin procedura introdusă de noul act normativ, salariații sau foștii salariați își vor putea accesa online datele din REGES, referitoare la activitatea prestată la diferiți angajatori, în baza unui contract individual de muncă. Dreptul de acces al acestora este limitat la vizualizarea, descărcarea și tipărirea acestor date, precum și generarea și descărcarea unui extras din registru, cu care să poată dovedi perioadele lucrate, respectiv vechimea în muncă și specialitate, împreună cu alte documente existente în dosarul personal al fiecăruia.

PUBLICITATE
Alte măsuri reglementate de HG nr. 1164/2022 au în vedere următoarele aspecte:

stabilirea condițiilor în care pot fi accesate datele din registru, prin obținerea numelui de utilizator și parolei, fie personal, la sediul inspectoratului teritorial de muncă, fie prin e-mail, în situația în care aceștia dețin semnătură electronică calificată;

completarea registrului general de evidență a salariaților cu elemente noi referitoare la nivelul și specialitatea studiilor absolvite;

reglementarea condițiilor în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă și/sau specialitate, respectiv prin asumare de către angajator și certificare prin semnătură, pe baza documentelor justificative din dosarul de personal al salariatului, a documentelor contabile și altor documente aflate în arhiva societății.

Aceste reglementări vor intra în vigoare la 31 decembrie 2024, când va intra în exploatare și sistemul informatic aferent REGES, conform Planului Național de Redresare și Reziliență. Până la data la care sistemul informatic va fi funcțional și pentru a facilita accesul salariaților și al foștilor salariați la datele lor din registru, inspectoratele teritoriale de muncă au obligația să elibereze acestora, la solicitarea scrisă, un extras care să reflecte activitatea prestată în baza unui contract individual de muncă.

Digitalizarea Inspecției Muncii vizează crearea unui sistem informatic suplu, prin simplificarea procedurilor de acces și utilizarea semnăturii electronice, care va facilita activitatea de control pe care o desfășoară instituția și va asigura creșterea eficienței actului de control.

Noul sistemul informatic REGES-ONLINE va asigura accesul autorităților și instituțiilor publice la înregistrarea datelor în interfața de programare a aplicațiilor (API). Totodată, sistemul centralizat, complet online, va putea fi accesat de angajatori și salariați, aceștia din urmă putând să obțină informații despre propriul contract de muncă, să verifice informațiile încărcate de angajator și să semnaleze eventualele erori.

Noul sistem informatic REGES este prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență, Inspecția Muncii fiind beneficiar al finanțării Investiției 6 – Digitalizarea în domeniul muncii și protecției sociale, aferente componentei C7 – Transformare digitală.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.