ANAF: 25 mai 2022, termen pentru depunerea Declarației Unice

ANAF: 25 mai 2022, termen pentru depunerea Declarației Unice

Telex » Știri 24 mai 2022  

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reamintește că mâine, 25 mai 2022, este termenul pentru depunerea Declarației Unice (DU) privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212).

Declarația unică se completează și se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Declarația se completează și se depune și de către persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

„Reamintim că, atât prin Formularul 230, cât și prin intermediul DU, contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private”, menționează ANAF, în comunicat.

ANAF recomandă ca Declarația unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” (SPV);

pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Pentru completarea și depunerea declarației unice, contribuabilii pot solicita sprijin, astfel:

apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call-center, la numărul de telefon 031.403.91.60;

prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portalul https://www.anaf.ro/asistpublic/ și în serviciul Spațiul Privat Virtual.

În plus, pe pagina de Facebook a ANAF și pe canalul de Youtube sunt publicate materiale video referitoare la descărcarea, completarea și depunerea Declarației Unice.

➜ Tutorial VIDEO ANAF: Modul de descărcare și transmitere a Declarației unice

Alte turoriale video publicate de ANAF pentru completarea declarației sunt disponibile aici.

Alte informații detaliate despre Declarația Unică pot fi accesate la următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/SPV/info_spv.htm.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.