ANAF a actualizat modelul și conținutul formularului 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”

ANAF a actualizat modelul și conținutul formularului 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”

Numărul 3, 28 ian. - 3 feb. 2026  »  Curier legislativ

Prin OPANAF nr. 57/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 55 din 23 ianuarie 2026, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat și completat OPANAF nr.587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit art. XXII din Legea nr.239/2025 pentru stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost instituită o taxă logistică pentru gestionarea fluxurilor de bunuri extracomunitare. Furnizorii de servicii poștale, astfel cum sunt definiți la art.2 pct.2 din OUG nr.13/2013 privind serviciile poștale, cu modificările și completările ulterioare, au obligația declarării acestei taxe până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost predat coletul destinatarului.

De asemenea, prin art. I pct.8 din OUG nr.68/2025 pentru modificarea și completarea titlului VIII „Accize și alte taxe speciale” din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal și alte măsuri fiscale, s-au introdus, în categoria produselor accizabile, tutunurile pentru mestecat și tutunuri pentru uz nazal. Dispozițiile menționate au intrat în vigoare începând cu data de 15 decembrie 2025.

Articolul 461 din Codul fiscal reglementează impozitul suplimentar pentru instituțiile de credit - persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine. De la data intrării în vigoare, acest impozit a fost cuprins în formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, contribuabilii având obligația declarării impozitului datorat.

Ca urmare a solicitării SALT BANK S.A., Direcția Generală de Legislație Fiscală și Reglementări Vamale și Contabile din cadrul Ministerului Finanțelor a transmis un punct de vedere potrivit căruia a devenit necesară modificarea mecanismului de declarare a impozitului specific pe cifra de afaceri datorat de instituțiile de credit, prevăzut la art.461 din Codul fiscal, în formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, întrucât pot exista situații în care impozitul suplimentar pe cifra de afaceri trimestrial are o valoare negativă.

„Având în vedere că acest mecanism de stabilire este aplicabil și în cazul impozitului  suplimentar pentru persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, reglementat de art.462 din Codul fiscal, modificarea mecanismului de declarare este necesară și pentru acest impozit”, se menționează în Referatul de aprobare.

În acest context, prin OPANAF nr. 57/2026 a fost amendat OPANAF nr.587/2016, astfel: a) a fost completat Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr.3 la ordin, prin introducerea a două noi poziții, poziția 113 „Taxă logistică pentru gestionarea fluxurilor de bunuri extracomunitare” și poziția 114 „Accize pentru tutunuri pentru mestecat și tutunuri pentru uz nazal”; b) au fost modificate modelul și conținutul formularului 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”, în vederea evidențierii diferenței între impozitul pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal și impozitul pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul, diferență care poate fi atât pozitivă cât și negativă; c) au fost modificate corespunzător instrucțiunile de completare a formularului 100.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.