ANAF propune modificarea modelului, conţinutului și a modalităţii de depunere şi gestionare a Declaraţiei unice

ANAF propune modificarea modelului, conținutului și a modalității de depunere și gestionare a Declarației unice

Telex » Știri 20 mai 2020  

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de ordin privind modificarea și completarea Ordinului președintelui ANAF nr. 139/2020 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

În Referatul de aprobare a ordinului se menționează că, prin OUG nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, act normativ despre care am scris în revista noastră, s-a reglementat acordarea de bonificații pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și plata obligațiilor fiscale anuale pentru anul 2019, precum și prorogarea termenului de depunere a acestei declarații până la 30 iunie 2020 inclusiv. Astfel – spun inițiatorii proiectului – în situația în care declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se depune până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, pentru plata impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificație de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligații fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral, până la data 30 iunie 2020 inclusiv. De asemenea, în situația îndeplinirii condiției de plată integrală a obligațiilor menționate până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță, până la aceeași dată, contribuabilii beneficiază de o bonificație suplimentară de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate. Prevederile ordonanței menționate sunt aplicabile și în cazul persoanelor fizice care obțin venituri anuale pentru care există obligația completării și depunerii numai a declarației prevăzute la art. 120 din Codul fiscal, precum și în cazul persoanelor fizice care au optat în anul 2019 pentru plata contribuției de asigurări sociale sau a contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit art. 148 alin. (3), respectiv art. 180 din Codul fiscal.

Contribuabilii pot beneficia de bonificații prin completarea și depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I, până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, cu respectarea condițiilor prevăzute de ordonanță. Bonificația se determină de contribuabil și se evidențiază în mod distinct în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice, sub rezerva verificării ulterioare. Totodată, contribuabilul determină obligațiile fiscale de plată, prin diminuarea obligațiilor fiscale datorate cu valoarea bonificației.

Inițiatorii proiectului de ordin precizează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, având în vedere aceste modificări legislative, sunt necesare modificarea și completarea formularului Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, precum și a instrucțiunilor de completare a acestuia.

Modificările vizează, în principal:

  • introducerea la Capitolul I, după căsuța referitoare la rectificarea acestuia, a unor căsuțe distincte, în vederea aplicării bonificațiilor, prin care să se faciliteze contribuabililor numai completarea rubricilor corespunzătoare din formular, în funcție de categoria din care fac parte (contribuabili care au obligația definitivării obligațiilor pentru anul 2019, contribuabili care au obținut venituri anuale pentru care aveau obligația depunerii numai a declarației unice estimative, contribuabili care au optat pentru plata contribuțiilor sociale în anul 2019);
  • introducerea la secțiunea 5 de la Capitolul I din formular a unor subsecțiuni și rubrici noi prin care sunt evidențiate în mod distinct atât bonificațiile, cât și obligațiile fiscale de plată, potrivit legii.

Proiectul de ordin și documentele însoțitoare pot fi consultate pe site-ul ANAF, la rubrica Transparență decizională.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.