ANAF vizează sectoarele economiei cu o dezvoltare importantă, unde impozitele nu s-au ridicat la nivelul creșterii economice
Telex » Știri
9 martie 2023
Inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor verifica sectoare ale economiei care anul trecut au avut o creștere importantă, dar impozitele plătite de acele sectoare industriale nu s-au ridicat la nivelul la care a fost creșterea economică, a anunțat președintele ANAF, Lucian Heiuș, citat de Agerpres. "Anul acesta, dacă discutăm despre inspecțiile fiscale generale, încercăm să ne direcționăm foarte mult spre evaziunea cu TVA, acolo unde sunt elemente în care TVA este evazionat, ținând cont că este un impozit mare, reprezentând 19%. Vom merge, de asemenea, să verificăm sectoare ale economiei care anul trecut au avut o creștere și o dezvoltare importantă, dar impozitele care am constatat că sunt plătite de acele sectoare industriale nu s-au ridicat la nivelul la care a fost creșterea economică", a menționat Lucian Heiuș, cu ocazia prezentării raportului de performanță pe anul 2022.
Potrivit acestuia, inspectorii ANAF vor verifica și tranzacțiile cu firmele afiliate, respectiv "acel dosar al prețului de transfer", ținând cont că de anul trecut, din octombrie, dețin acele licențe, care le permit să verifice "milioane și milioane de firme", pentru a vedea dacă există afiliere între ele.
"În același timp, nu vă ascund că, începând cu 1 ianuarie, știți deja, RO e-Transportul a devenit funcțional, a trecut deja o lună, a trecut a doua lună în care agenții economici s-au obișnuit dar, începând cu jumătatea lunii martie, vom intra în verificări foarte, foarte serioase ale modului în care se obține acest cod unic de transport pe anumite domenii de risc. Aș vrea să punctez foarte clar, chiar dacă unii vor spune că de ce îi anunțăm că mergem, dar scopul este de a crește conformarea voluntară", a mai spus șeful ANAF. El a subliniat că vor fi verificate "foarte atent livrările din balastiere, de produse de nisip, pietriș, unde există un risc de evaziune fiscală ridicat - și ei sunt obligați să-și ia acel cod unic de transport".
Totodată, inspectorii ANAF vor verifica achizițiile intracomunitare de fructe și legume. "De asemenea, vom verifica cu foarte multă atenție importurile din China, de diverse produse, care știți că se vând în deja celebrul Dragon Roșu, unde tot am spus că este un focar de evaziune fiscală - și o să urmărim să vedem dacă acele produse care sunt considerate cu risc vin într-adevăr și se obține acest cod unic de transport", a adăugat Lucian Heiuș.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ