APIA a demarat autorizarea la plată a ANT-urilor pe 2024; plafonul total se ridică la peste 203 milioane de euro
Numărul 9, 12-18 mar. 2025 » Direct de la sursă
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2024, valoarea totală a plafonului fiind de 203,34 milioane de euro, a anunțat APIA, citată de Agerpres. Astfel, în sectorul vegetal, plafoanele destinate ANT în sectorul vegetal sunt: pentru culturile amplasate pe teren arabil (ANT 1) de 76,77 milioane de euro, cu un cuantum de 10,6941 euro/ha, pentru culturile de in/cânepă pentru fibră (ANT 2 și ANT 3) - 4.950 euro, cu un cuantum de 10,1942 euro/ha, iar pentru tutun (ANT 4) - peste 2,08 milioane de euro, respectiv 5.211 euro/ha.
De asemenea, pentru hamei (ANT 5) a fost aprobată suma de 75.600 euro, cu un cuantum de 279,3378 euro/ha, iar pentru sfeclă de zahăr (ANT 6) - peste 2,51 milioane de euro, respectiv 109,9787 euro/ha.
Totodată, plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic sunt: ANTZ 7 - sector lapte bovine 16,67 milioane de euro, ANTZ 8 - sector carne bovine 70,062 milioane de euro și ANTZ 9 - ovine/caprine 35,15 milioane de euro.
Plățile se efectuează în lei, la cursul valutar de 4,9753 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2024 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 5035 din 1 octombrie 2024.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil