APIA acordă sprijin financiar de 2,8 milioane lei pentru crescătorii de animale
Numărul 29-30, 30 iul. - 12 aug. 2025 » Direct de la sursă
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că va plăti ajutorul de stat pentru fermierii din sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), informează Mediafax. Suma plătită se ridică la peste 2,8 milioane de lei și se dă crescătorilor de animale care au cerut, pentru luna mai 2025, ajutorul de stat pentru ameliorarea raselor.
Pentru fermierii din toată țara, plățile se vor face prin intermediul centrelor județene APIA.
„Suma plătită este în valoare de 2.802.072,10 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare”, potrivit comunicatului publicat de APIA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice