Banca Mondială: Transferurile de bani către ţările sărace, la un nivel record

Banca Mondială: Transferurile de bani către țările sărace, la un nivel record

Numărul 14, 16-22 aprilie 2019  »  Lumea în care trăim

S

PUBLICITATE
e transferate de către locuitorii unei ţări bogate spre ţara lor de origine mai săracă ar urma să ajungă la 550 miliarde de dolari în 2019 şi vor deveni principala sursă de finanţare externă a statelor emergente, a indicat Banca Mondială, citată de AFP, informează Agerpres. Instituţia financiară a confirmat, de asemenea, că 2018 a reprezentat un an record pentru astfel de transferuri, care adeseori reprezintă o sursă indispensabilă de venit pentru beneficiarii din ţările emergente, cu 529 miliarde de dolari, o creştere de 9,6% în decurs de un an, conform unui comunicat.

În total, transferurile către străinătate între indivizi, incluzând şi pe cele destinate ţărilor bogate, s-au ridicat la 689 miliarde de dolari în 2018 faţă de 633 miliarde de dolari cu un an în urmă. Fondurile spre Asia de Est şi Pacific au crescut cu 7%, iar cele destinate Asiei de Sud – cu 12%.

„Creşterea generală este stimulată de o îmbunătăţire a economiei şi a situaţiei ocupării forţei de muncă în SUA şi de o revenire a fluxurilor din ţările din Golf şi din Federaţia Rusă”, a subliniat Banca Mondială.

India a fost principala destinatară a acestor fonduri, cu 79 miliarde de dolari, urmată de China (67 miliarde), Mexic (36 miliarde), Filipine (34 miliarde) şi Egipt (29 miliarde).

Costurile pentru un transfer de 200 de dolari au fost de 7% în medie în primul trimestru al anului 2019, a mai spus Banca Mondială, care îşi exprimă regretul în mod regulat că aceste costuri sunt prea ridicate şi care doreşte reducerea acestora la 3% până în 2030.

Transferurile către Africa şi către insulele din Pacific rămân extrem de scumpe din cauza taxelor de peste 10%.

Băncile reprezintă cel mai scump mijloc de transfer (11% din costuri), urmate de oficiile poştale (peste 7%).

„Aceste transferuri sunt pe cale să devină principala sursă de finanţare externă a ţărilor emergente. Costul ridicat al remitenţelor reduce însă profitul care ar putea fi obţinut pe seama migraţiei”, a declarat Dilit Ratha, autorul principal al acestui raport al BM.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.