MyWIZ, secretul contabililor de succes
BNR: Datoria externă s-a majorat cu 2,645 miliarde euro în primul semestru

BNR: Datoria externă s-a majorat cu 2,645 miliarde euro în primul semestru

Telex » Știri 12 august 2022  

În primele șase luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 2,645 miliarde euro, potrivit datelor publicate astăzi de Banca Națională a României (BNR). În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 93,691 miliarde euro la 30 iunie 2022 (68,3% din totalul datoriei externe), în scădere cu 3,6% față de 31 decembrie 2021; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2022 nivelul de 43,571 miliarde euro (31,7% din totalul datoriei externe), în creștere cu 16,3% față de 31 decembrie 2021.

Potrivit băncii centrale, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,5% în perioada ianuarie - iunie 2022, comparativ cu 16,4% în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 iunie 2022 a fost de 4,3 luni, în comparație cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 iunie 2022 a fost de 76,4%, comparativ cu 81,9% la 31 decembrie 2021.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.