CE a lansat o consultare publică referitoare la inițiativa privind investițiile interregionale pentru inovare

CE a lansat o consultare publică referitoare la inițiativa privind investițiile interregionale pentru inovare

Telex » Știri 3 august 2020  

Comisia Europeană (CE) a lansat o consultare publică pentru a afla punctul de vedere al cetățenilor și al părților interesate cu privire la inițiativa privind investițiile interregionale pentru inovare (I3), a cărei instituire a fost propusă de CE pentru următoarea perioadă de programare, informează Executivul comunitar, într-un comunicat. Obiectivul este acela de a colecta idei pentru dezvoltarea în continuare a acestui nou instrument, în special cu privire la aspecte specifice, cum ar fi domeniile prioritare pentru investiții, legăturile cu prioritățile UE, mecanismele de punere în aplicare, tipul de sprijin, nevoile de investiții, disfuncționalitatea pieței, gradul de pregătire pentru investiții și altele.

„Încurajez cu fermitate părțile interesate de la nivel național, regional și local să participe la consultarea publică pe tema viitoarei inițiative privind investițiile interregionale pentru inovare. Dorim să știm, printre altele, care sunt modalitățile optime prin care acest instrument poate oferi sprijin la diferite niveluri de guvernanță, prin implicarea a diferite categorii de regiuni și activarea de sinergii cu alte oportunități de finanțare ale UE”, a declarat comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.  

Perioada 2021-2027 va urmări consolidarea cooperării interregionale pentru inovare prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională, cu un buget de aproximativ 500 de milioane de euro. În acest context, Comisia a propus crearea unei noi inițiative privind investițiile interregionale pentru inovare, care să ajute actorii implicați în strategiile de specializare inteligentă (S3) să grupeze, să extindă și să aducă inovarea pe piața europeană. Scopul este mobilizarea investițiilor de tip public-privat, care ar duce la un impact sporit al bugetului disponibil. Perioada de consultare se încheie la 30 septembrie 2020.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.