CE: Cerere de propuneri pentru proiecte de inovare urbană, în valoare de 120 milioane euro

CE: Cerere de propuneri pentru proiecte de inovare urbană, în valoare de 120 milioane euro

Telex » Știri 6 iunie 2023  

Inițiativa europeană privind dezvoltarea urbană a lansat o a doua cerere de propuneri în valoare de 120 de milioane de euro pentru proiecte inovatoare care ar trebui să dezvolte și să testeze noi soluții pentru abordarea provocărilor urbane actuale, a anunțat Comisia Europeană (CE), într-un comunicat. Cererea de propuneri vizează proiecte care declanșează o transformare reală în orașe, generează investiții și inspiră alte orașe.

PUBLICITATE

Proiectele trebuie să se axeze pe una dintre următoarele trei priorități: înverzirea orașelor – să experimenteze și să ofere soluții inovatoare tangibile pentru infrastructurile verzi și albastre, abordând provocările legate de biodiversitate, poluare și climă; ▪ turismul durabil – pentru a stimula transformarea verde și digitală pe termen lung, reziliența și sustenabilitatea în sectorul turismului. Acest lucru ar putea fi realizat prin diversificarea produselor turistice, prin urmărirea unui impact pozitiv asupra comunităților locale și asupra mediului, prin promovarea incluziunii sociale și a inovării sociale și prin îmbunătățirea legăturilor cu zonele și orașele mai mici; ▪ mobilizarea talentelor în orașele aflate în declin – proiecte-pilot integrate și bazate pe realitatea zonei pentru a testa noi soluții pentru a reține și a atrage talente. Acest lucru ar putea fi realizat prin implicarea comunităților locale și prin luarea în calcul a dimensiunii economice, sociale și de mediu cauzate de tranziția demografică.

Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) va finanța 80% din costul proiectelor selectate. Fiecare proiect poate primi până la 5 milioane de euro. O parte din această finanțare va sprijini transferul soluțiilor inovatoare către alte orașe din Europa pentru a garanta un impact și mai mare, în special în orașele și regiunile care au cea mai mare nevoie de transformare urbană durabilă. Pentru aceasta, autoritățile urbane sprijinite vor institui parteneriate de transfer cu alte trei orașe în vederea reproducerii proiectelor.

Cererea de propuneri este deschisă tuturor orașelor din UE care se prezintă separat sau ca grup. Candidații interesați sunt invitați să se înregistreze la seminarele de informare și la alte reuniuni programate în săptămânile următoare. Detaliile vor fi disponibile pe site-ul Inițiativei europene privind dezvoltarea urbană.

Data-limită pentru depunerea candidaturilor este 5 octombrie 2023.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.