CE intenţionează să simplifice legislația UE și să reducă sarcina administrativă pentru cetățeni și întreprinderi

CE intenționează să simplifice legislația UE și să reducă sarcina administrativă pentru cetățeni și întreprinderi

Telex » Știri 12 mai 2020  

Comisia Europeană (CE) a lansat platforma Fit for Future („Pregătiți pentru viitor”) – un grup de experți la nivel înalt care va ajuta Executivul comunitar în demersul de simplificare a legislației UE existente și de reducere a sarcinii administrative pentru cetățeni și întreprinderi. Potrivit unui comunicat al CE, platforma va contribui, de asemenea, la asigurarea faptului că legislația UE va fi adaptată exigențelor viitorului, având în vedere necesitatea de a aborda noi provocări, ca de exemplu digitalizarea. „Simplificarea și reducerea sarcinii, în special pentru IMM-uri, sunt necesare mai ales în contextul pandemiei de CODVID-19. Trebuie să analizăm modalitățile prin care digitalizarea poate contribui la atingerea acestui obiectiv, asigurând, în același timp, faptul că legislația noastră își menține dimensiunea prospectivă și poate să facă față noilor provocări.”

Platforma „Pregătiți pentru viitor” – care este compusă din Grupul guvernamental și Grupul părților interesate – reunește reprezentanții naționali, regionali și locali ai statelor membre, Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic și Social European și grupurile părților interesate cu experiență practică în diferite domenii de politică.

Odată ce platforma va fi operațională, publicul larg și părțile interesate vor putea să își aducă contribuția la activitatea platformei în materie de simplificare și reducere a sarcinii. De asemenea, cetățenii și părțile interesate își pot împărtăși opiniile cu privire la legile existente, precum și cu privire la propunerile de noi politici ale UE prin intermediul portalului „Exprimați-vă părerea!”.

De asemenea, CE a publicat cererea de candidaturi pentru selectarea experților care vor face parte din Grupul părților interesate al platformei „Pregătiți pentru viitor”. Membrii acestui grup care vor fi selectați în urma cererii de propuneri ar trebui să aibă un nivel ridicat de expertiză în ceea ce privește punerea în aplicare a legislației UE și ar trebui să poată reprezenta interesele comune ale diferitelor organizații ale părților interesate din domeniul lor de competență. Acești experți trebuie să reprezinte întreprinderi, în special întreprinderi mici și mijlocii, parteneri sociali și organizații ale societății civile care au experiență directă în aplicarea legislației Uniunii.

Candidaturile pot fi depuse până la 19 iunie 2020. Documentele sunt disponibile aici.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.