Trăsăturile de caracter care fac munca mai spornică, în special în echipă, au fost sursa de inspiraţie pentru multe vorbe de duh în care ironia fină mergea mână în mână cu deontologia. Astfel, respectul a fost foarte bine definit de Immanuel Kant (1724-1804): „Tributul pe care nu-l putem refuza meritului...”. Despre sinceritate, La Rochefoucauld (1613-1680) spunea: „Dorinţa de a diminua defectele proprii prin meritul de a le mărturisi”. La rândul său, Baudelaire (1821-1867) considera viciul drept „o insultă adusă bunului simţ și armoniei”. Cât despre orgolioși, Teodor Mazilu (1930-1980) a avut o remarcă antologică: „Vor, cu orice chip, să reușească, nu să trăiască”.