CNAS propune modificări la Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate

CNAS propune modificări la Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate

Telex » Știri 4 aprilie 2023  

Amendamentele vizează, între altele, asigurările pentru concedii și indemnizații pe bază de contract încheiat cu casa de sănătate

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparență decizională proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017. Proiectul a fost promovat în contextul în care prin OUG nr. 10/2023, prevederile OUG nr. 158/2005 au fost modificate și completate astfel încât să se asigure claritate normelor prin care se reglementează condițiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de indemnizații de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care optează să încheie contractele de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate cu casele de asigurări de sănătate la care aceștia sunt luați în evidență ca plătitori de contribuție de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, persoanele fizice, altele decât salariații, care optează să încheie contractele de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate au obligația plății unei contribuții pentru asigurarea pentru concedii și indemnizații în cotă de 1%, aplicată asupra venitului lunar înscris în contractul de asigurare.

Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate este venitul lunar sau, după caz, media lunară a venitului înscris în declarația fiscală depusă în vederea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, care nu poate fi mai mic decât valoarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, și nu poate depăși valoarea a de 3 ori a acestuia.

Astfel, baza de calcul al indemnizațiilor se determină ca medie a veniturilor asigurate, înscrise în contractul de asigurare, din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita a 3 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată.

Contractele de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate încheiate cu casele de asigurări de sănătate de către persoanele fizice și care au venitul lunar asigurat mai mare decât venitul înscris în declarația fiscală, sau, după caz, mai mare decât valoarea a 3 salarii de bază minime brute pe țară, pentru contractele de asigurare pentru concedii și indemnizații de maternitate, se modifică prin acte adiționale până la data de 1 iunie 2023.

Totodată, actul normativ dispune faptul că modul de determinare a indemnizației de asigurări sociale de sănătate pentru aceste situații se stabilește prin Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017.

În Referatul de aprobare care însoțește noul proiect de ordin, inițiatorii mai menționează că, prin OUG nr. 10/2023, au fost armonizate și corelate dispozițiile OUG nr. 158/2005, având în vedere reglementările stabilite prin alte acte normative de același nivel, conexe sistemului de asigurări pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate. De asemenea au fost aduse modificări care să clarifice normele de aplicare referitoare la certificatele de concediu medical care se pot elibera la o dată ulterioară și la certificatele de concediu medical care se eliberează de către medicul curant din spitalul din care este externat pacientul.

S-a reglementat faptul că concediul pentru sarcina și lăuzie nu poate fi întrerupt și acesta se eliberează de medicul curant de specialitate obstetrică-ginecologie din unitatea sanitară unde a născut femeia sau de medicul de familie, începand cu data nașterii copilului, pentru perioade de cel mult 30/31 de zile calendaristice.

Totodată, este reglementat faptul că certificatul de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani și îngrijirea copilului cu handicap în vârstă de până la 18 ani pentru afecțiuni intercurente se eliberează de către medicul care are în îngrijire copilul, în condițiile și până la duratele maxime prevăzute de lege

În acest context, pentru punerea în aplicare a măsurilor menționate anterior, a fost elaborat noul proiect de ordin publicat pentru consultare pe site-ul CNAS.

Update: Ordinul nr. 1.320/227/2023 al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 316 din 13 aprilie 2023.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.