COVID-19: Măsurile instituite pe perioada stării de alertă au fost publicate în Monitorul Oficial

COVID-19: Măsurile instituite pe perioada stării de alertă au fost publicate în Monitorul Oficial

Numărul 19-20, 19 mai - 1 iun. 2020  »  Curier legislativ

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel Vulpoi, expert contabil
reprezentantul CECCAR în VAT Expert Group

Hotărârea nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 410 din 18 mai 2020.

Începând cu data de 18 mai 2020 se instituie starea de alertă pe întreg teritoriul țării pe o durată de 30 de zile.

Măsuri cu caracter general stabilite de HG nr. 394/2020

1. În spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne.

2. Pentru toate persoanele care vin în România din străinătate se instituie măsura carantinării/izolării la locuința/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz.

Atenție:  Persoanele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru carantina/izolarea la locuință/altă locație sau care solicită acest lucru pentru a nu își expune familia pot opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale.

Persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la locuință/altă locație sunt introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile și obligate să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe perioada carantinei instituționalizate.

Sunt exceptate de la prevederile carantinării/izolării următoarele categorii de persoane care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19, cum ar fi:

  • conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
  • conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
  • membri ai Parlamentului European, parlamentari și personal aparținând sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională;
  • piloții de aeronave și personalul navigant;
    (….)
Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc

1. Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, inclusiv a celor de tipul drive-in, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise.

2. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.

3. Activitatea instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, a centrelor și/sau a căminelor culturale și a altor instituții de cultură, precum și evenimentele culturale în aer liber și festivalurile publice și private poate fi desfășurată în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și ministrului sănătății.

4. Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele cu caracter privat, se desfășoară cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne.

5. Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

6. Se interzice participarea la evenimente private în spații închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 8 persoane și cu respectarea regulilor de distanțare socială.

Măsuri privind circulația persoanelor în interiorul localităților

1. În interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

2. Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane, cu următoarele excepții:

  1. deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  3. deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  4. deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
  5. deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
  6. deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri medicale;
  7. deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
  8. deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  9. deplasarea pentru activități recreative sau sportive individuale desfășurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit sau alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului tineretului și sportului sau al ministrului mediului, apelor și pădurilor, după caz;
  10. deplasarea pentru participarea la evenimente familiale;
  11. deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
  12. deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, care nu se pot achiziționa din localitatea de domiciliu/reședință.

3. La solicitarea personalului instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării interdicției prevăzute la pct. 2, pentru justificarea deplasării în afara localității persoanele prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere cu privire la motivul deplasării, completată în prealabil.

Măsuri privind suspendarea unor activități economice

1. Se suspendă consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora.

2. În spațiile prevăzute la pct. 1 sunt permise prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

3. Se suspendă activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici.

Sunt exceptate de la prevederile pct. 3 următoarele categorii de activități comerciale:

  1. activitatea desfășurată în centrele comerciale mici, de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare;
  2. activitatea de vânzare a produselor electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului;
  3. activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului;
  4. activitatea desfășurată de către magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, precum și vânzarea produselor și serviciilor de optică medicală.

4. Se suspendă activitatea operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în următoarele domenii: jocuri de noroc, activități de fitness, activități în piscine, activități de tratament balnear, locuri de joacă și săli de jocuri. Se exceptează de la această măsură de suspendare activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate și care respectă condițiile de siguranță sanitară.

Alte măsuri

1. Se instituie obligația instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

2. Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și ministrului sănătății.

3.  Se suspendă activitatea în spațiile deschise pentru administrare plaje sau ștranduri/piscine exterioare.

De reținut! Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor de mai sus este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020 (amenzi de la 500 lei la 15.000 lei).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.