Divergențe pe tema programului Casa Verde
Numărul 20-21, 16-29 august 2016 » Revista presei economice
Este foarte interesant de remarcat, printre altele, că, în timp ce vorbesc despre virtuțile sectorului privat din economie, unii exponenți ai diverselor structuri patronale din țara noastră se ocupă insistent de numeroasele programe finanțate din surse publice menite – cel puțin la modul intenție – să încurajeze spiritul întreprinzător. Astfel de luări de poziție vizează, printre altele, programul Casa Verde. Cei mai mulți exponenți ai mediului de afaceri consideră că bugetul de aproape 200 de milioane de lei alocat pentru programele Casa Verde și Casa Verde Plus este absolut insuficient. În acest sens, ziarul Bursa din 10 august a.c. redă opinia președintelui Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), Cristian Pârvan: „Casa Verde este un program interesant, ce reia un alt program, abandonat în ultimii patru ani, dar în niște condiții care nu sunt cele mai bune. Noi le-am sancționat, dar, din păcate, reacțiile pe care le-am primit de la Ministerul Mediului, de la Fondul de Mediu, de la Agenția pentru Protecția Mediului arată că nici măcar la nivelul ministerului nu există o corelare, o informare și o coordonare asupra utilității acestor programe, pentru a pune în aplicare alte programe naționale”.





Gaudeamus 2025, o sărbătoare a cărții de calitate
O inițiativă de succes: „7 zile, 7 arte”
„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție