Eurostat: România, a cincea lună la rând țara cu cea mai ridicată rată a inflației din UE

Eurostat: România, a cincea lună la rând țara cu cea mai ridicată rată a inflației din UE

Telex » Știri 19 iunie, 9:36  

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, iar România este, pentru a cincea lună la rând, țara cu cea mai ridicată inflație din blocul comunitar, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În mai, țările membre ale UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflației au fost Lituania (0%), Finlanda (0,4%) și Italia (0,8%). La polul opus, țările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflației au fost România (5,8%), Belgia (4,9%) și Croația (4,3%).

În zona euro, rata anuală a inflației s-a situat în luna mai la 2,6%, în creștere de la 2,4% în aprilie.

Datele Eurostat arată că inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a urcat până la 2,9% în luna mai, de la 2,8% aprilie. Un alt indicator care, pe lângă prețurile la energie și alimente, exclude și prețurile la țigări și alcool, a urcat până la 2,9% în luna mai, de la 2,7% în aprilie. Inflația de bază este indicatorul urmărit cu atenție de BCE la elaborarea deciziilor de politică monetară.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.