Eurostat: Spania, Cipru, Malta și România, cele mai mari creșteri economice din UE, în primul trimestru

Eurostat: Spania, Cipru, Malta și România, cele mai mari creșteri economice din UE, în primul trimestru

Telex » Știri 9 iunie 2023  

Economia UE și a zonei euro a înregistrat o creștere de 1% în primul trimestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, iar Spania, Cipru, Malta și România au raportat cele mai semnificative sporuri, arată datele revizuite publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În UE, cel mai semnificativ avans anual în perioada ianuarie-martie 2023 s-a înregistrat în Spania (3,8%), urmată de Cipru (3,4%), Malta (3,2%) și România (2,8%), iar cel mai semnificativ declin în Estonia (-3,7%), urmată de Lituania (-2,7%) și Ungaria (-1,1%).

PIB-ul SUA a crescut cu 0,3% în primul trimestru din 2023, comparativ cu precedentele trei luni, și cu 1,6% în ritm anual. Pe baza datelor ajustate sezonier, PIB-ul UE și al zonei euro era cu 2,9% și, respectiv, cu 2,2%, peste nivelul înregistrat în trimestrul patru din 2019, înaintea pandemiei. În cazul Statelor Unite, PIB-ul era cu 5,4% peste nivelul înregistrat în trimestrul patru din 2019.

De asemenea, economia UE a crescut cu 0,1%, iar a zonei euro a scăzut cu 0,1%, în primul trimestru din 2023, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat un declin de 0,2% în UE și de 0,1% în zona euro.

Economia zonei euro a intrat în recesiune în primele trei luni ale acestui an, în timp ce UE a evitat recesiunea, conform datelor revizuite ale Eurostat. Definiția tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracție a Produsului Intern Brut.

În UE, cea mai mare creștere economică în primul trimestru din 2023, comparativ cu precedentele trei luni, s-a înregistrat în Polonia (3,8%), urmată de Luxemburg (2%) și Portugalia (1,6%), iar cel mai semnificativ declin în Irlanda (-4,6%), urmată de Lituania (-2,1%) și Țările de Jos (-0,7%).

România a înregistrat o creștere de 0,1% în primul trimestru din 2023, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a consemnat un avans de 1%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.