Executivul a aprobat proiectul de Lege privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public

Executivul a aprobat proiectul de Lege privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public

Telex » Știri 28 ianuarie 2022  

Guvernul a aprobat proiectul de Lege privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public, act normativ inițiat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), potrivit unui comunicat al ADR, citat de Agerpres. Demersul juridic coordonat de ADR și MCID a avut în vedere transpunerea integrală în legislația națională a Directivei (UE) 2019/1024 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public. Directiva a actualizat cadrul legislativ european, astfel încât acesta să reflecte progresele din domeniul tehnologiilor digitale, stimulând totodată inovarea digitală, în special în ceea ce privește inteligența artificială.

Obiectivele principale ale noii legislații vizează, pe de-o parte, utilizarea datelor disponibile din sectorul public pentru crearea unor produse, soluții și servicii IT inovative de către companiile private - în special întreprinderi mici și mijlocii - și, pe de altă parte, consolidarea liberei circulații a informațiilor, facilitarea comunicării cu instituțiile publice și transparentizarea activității administrației, pentru cetățeni. Potrivit proiectului de Lege, instituțiile și companiile publice vor pune la dispoziție datele publice pentru a fi reutilizate, asigurând vizibilitatea online și disponibilitatea efectivă a documentelor și a metadatelor asociate în format deschis care pot fi prelucrabile automat și care asigură interoperabilitatea, reutilizarea și accesibilitatea informațiilor.

„Informațiile din sectorul public reprezintă o sursă extraordinară de date care pot contribui la îmbunătățirea vieții fiecărui cetățean, prin dezvoltarea de noi aplicații IT, dar și prin îmbunătățirea serviciilor și a produselor. Utilizarea inteligentă a datelor, inclusiv prelucrarea lor prin intermediul aplicațiilor de inteligență artificială, va contribui la transformarea digitală și la evoluția economiei digitale a României. Datorită accesului liber, direct și complet la activitatea publică prin intermediul datelor deschise (Open Data), cetățenii și companiile vor beneficia de transparență în activitatea instituțiilor publice și de monitorizarea directă a performanței activității administrației”, a declarat Dragoș Vlad, președintele ADR.

Ulterior adoptării noii legislații de către Parlamentul României, ADR, ca organism de control imparțial în sfera datelor deschise, devine garantul accesului liber la datele deschise publicate de instituțiile guvernamentale și este alături de cetățean prin aplicarea standardelor Open Data față de toate instituțiile administrației centrale.

Acest proiect de lege este rezultatul a doi ani de eforturi susținute ale ADR, care au presupus pre-consultări instituționale, dezbateri în grupuri de lucru guvernamentale și non-guvernamentale, precum și un proces extins de consultare publică, în cadrul căruia au fost formulate propuneri și observații din partea tuturor organizațiilor implicate.

Open Data sunt acele date care trebuie să fie disponibile în mod gratuit publicului larg spre a fi folosite și republicate după necesități, fără restricții cu privire la drepturile de autor, patente sau alte mecanisme de control. Open Data se fundamentează pe trei principii: transparență, participare și colaborare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.