Executivul alocă peste 450 de milioane de lei pentru susținerea activității crescătorilor de animale și celor din sectorul avicol

Executivul alocă peste 450 de milioane de lei pentru susținerea activității crescătorilor de animale și celor din sectorul avicol

Numărul 15-16, 20 apr. - 3 mai 2022  »  Direct de la sursă

Guvernul a adoptat joi, 21 aprilie, o OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele  bovine, suine și avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19. Actul normativ reglementează speciile, beneficiarii, criteriile de eligibilitate, documentele justificative, durata schemei și valoarea ajutorului de stat, precum și regulile procedurale pentru implementarea schemei de ajutor de stat. „Sprijinim crescătorii de animale prin acordarea unui ajutor de stat pentru a compensa și a contracara o parte din pierderile pe care fermierii le-au înregistrat în ultimii doi ani, cauzate de restricțiile sanitare și perturbarea lanțurilor de aprovizionare. Prin acordarea acestui sprijin în valoare totală de aproape 454 de milioane de lei, complementar celorlalte programe de sprijin destinate sectorului zootehnic, oferim fermierilor ajutorul de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea în condiții de normalitate”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, citat într-un comunicat al ministerului de resort.

Ajutorul de stat se acordă pentru următoarele categorii de beneficiari: a) în sectorul bovine, crescătorilor persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, care, în anul 2022, desfășoară activitate de creștere a bovinelor; b) în sectorul suine, crescătorilor întreprinderi individuale și familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum și persoane juridice care, în anul 2021, au desfășurat activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor în exploatații autorizate sanitar veterinar; c) în sectorul avicol, crescătorilor de păsări întreprinderi individuale și familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum și persoane juridice care, în anul 2021, au desfășurat activitate de reproducție tineret și adulte și/sau de incubație și/sau de creștere a păsărilor pentru carne sau de creștere a tineretului de înlocuire și a găinilor adulte pentru ouă consum în exploatații autorizate sanitar veterinar.

Beneficiarii estimativi ai acestei scheme de ajutor de stat vor fi circa 95.000 de crescători de bovine și aproximativ 600 de fermieri din sectoarele suine și avicol.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 453,899 milioane lei și este repartizată astfel: a) 170,250 milioane lei pentru sectorul bovine;
b) 167,649 milioane lei pentru sectorul suine; c) 116 milioane lei pentru sectorul avicol.

În sectorul bovine, ajutorul de stat se acordă beneficiarilor, în scopul compensării pierderilor cauzate de pandemie în semestrul I al anului 2022, pentru minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2022, la care se pot adăuga și bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2022, în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în RNE. Cuantumul pe cap de animal se calculează prin raportarea plafonului prevăzut la efectivul total de bovine eligibile.

În sectorul suine, ajutorul de stat se acordă beneficiarilor, astfel: a) pentru capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare deținută în anul 2021, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine, respectiv suine la îngrășat și/sau scroafe și scrofițe montate, denumite în continuare animale de reproducție femele, cu scopul de a menține exploatația în bune condiții tehnologice; b) pentru efectivele de suine, echivalent UVM, respectiv efectivul mediu anual aferent anului 2021/efectivul mediu anual eligibil în Măsura 14 - Bunăstarea animalelor în anul 2021 pentru categoria de animale de reproducție femele și/sau efectivul livrat în anul 2021/efectivul eligibil în Măsura 14 - Bunăstarea animalelor în anul 2021 pentru categoria de suine la îngrășat.

Cuantumul ajutorului de stat în sectorul suin este de 10 euro/UVM, echivalent în lei pentru capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare. Pentru efectivele de suine, echivalent UVM, acesta se calculează astfel: (i) din plafonul prevăzut se scade valoarea totală aferentă capacității de producție în condiții minime de bunăstare, echivalent UVM; (ii) suma rezultată din calculul de la pct.(i) se împarte la efectivul total de suine eligibile, echivalent UVM.

În sectorul avicol, cuantumul pe UVM se calculează prin raportarea plafonului alocat la efectivul total de păsări eligibile, echivalent UVM, și la capacitatea totală de producție a stațiilor de incubație, echivalent UVM. Ajutorul de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol se acordă astfel: a) pentru efectivele de păsări, echivalent UVM, respectiv efectivul mediu anual de găini rase grele/găini ouătoare aferent anului 2021/efectivul mediu anual de găini rase grele/găini ouătoare eligibil în Măsura 14 - Bunăstarea animalelor în anul 2021 și/sau efectivul de pui de carne cu vârsta peste 35 zile și/sau pui de curcă cu vârsta  peste 71 zile,  livrați în 2021/efectivul eligibil în  Măsura 14 - Bunăstarea animalelor în anul 2021 și/sau efectivul mediu anual de tineret de reproducție aferent anului 2021 și/sau efectivul mediu anual de tineret de înlocuire pentru găini ouătoare aferent anului 2021; b) pentru capacitatea de producție deținută în anul 2021, echivalent UVM, aferentă unei serii de pui eclozionați.

Valoarea totală a ajutorului acordat unui beneficiar nu poate depăși echivalentul în lei a 290.000 euro.

Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat este de 20 de zile, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a actului normativ. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2022.

Începând cu data primirii deciziei Comisiei Europene privind aprobarea acordării ajutorului de stat, se stabilește eligibilitatea beneficiarului și se poate constitui obligația de plată a acestui ajutor de stat.

UPDATE: OUG nr. 51/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 393 din 21 aprilie 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.