„Fără exigență, consecvență și rigoare nu poți obține rezultate notabile”

„Fără exigență, consecvență și rigoare nu poți obține rezultate notabile”

Numărul 19-20, 22 mai - 4 iunie 2018  »  Cariere. Drumul spre performanță

Interviu cu Daniela Culea, expert contabil, membru al Filialei CECCAR Călărași

Alexandra Rizea: Vă rugăm să ne spuneți ce a stat la baza opțiunii dvs. pentru domeniul contabil și ce etape principale ați parcurs pentru a exercita această profesie.

Daniela Culea: Primul pas spre opțiunea pentru domeniul contabil l-a constituit înscrierea mea la Liceul Agricol din Călărași, la specialitatea Contabilitate. Atunci aveam vârsta de 14 ani. În timpul cursurilor, am îndrăgit, pur și simplu, acest domeniu de activitate și m-am străduit să-mi însușesc toate cunoștințele necesare exercitării profesiei pentru care am optat. Apoi, după absolvire, am avut șansa să lucrez în mijlocul unor colegi de serviciu, profesioniști cu experiență, de la care am învățat nu numai elementele de ordin practic, modalitățile tehnice de înregistrare a datelor, de folosire a conturilor, ci și ceea ce înseamnă, sub aspect conceptual, contabilitatea, atât la nivel micro, cât și la nivel macroeconomic. Am acordat mare atenție conexiunilor profesiei cu datele realității, astfel încât am înțeles că fără exigență, consecvență și rigoare nu poți obține rezultate notabile. Înțelegând perspectiva acestui domeniu de activitate, căruia m-am consacrat, am trecut la etapa superioară, urmând și absolvind cursurile Academiei de Studii Economice București.

Cum considerați că pot fi parcurse treptele de devenire profesională care duc la performanță?

Treptele de formare a unui profesionist contabil sunt sintetizate în cea mai expresivă manieră posibilă chiar în logoul CECCAR: știință, independență, moralitate. Dacă examinăm fiecare dintre aceste componente care formează un întreg, ajungem la concluzia că știința înseamnă, înainte de toate, în cazul profesiei noastre, o bună cunoaștere a mecanismelor economico-sociale, a legislației contabile și fiscale, ceea ce implică pregătirea profesională continuă. Independența reprezintă, la rândul ei, afirmarea propriei personalități, ceea ce poate însemna și refuzul dependenței de orice fel de surse care pot denatura locul și rolul profesiei noastre în economie, în societate, în ansamblul ei. Respectul față de lege, comportamentul dictat de propria conștiință sunt, dacă mă pot exprima astfel, adevărate scuturi față de orice derapaj. Așa ajungem și la moralitate, respectiv convingerea, manifestată prin fapte, că încrederea, respectul de care trebuie să ne bucurăm, în primul rând în rândurile clienților, nu pot fi decât rezultanta respectării necondiționate a codului etic al CECCAR. Rezumând, pot afirma că a fi profesionist contabil înseamnă să fii un om bine pregătit din punct de vedere teoretic, să ai o experiență semnificativă în acest domeniu, să nu te oprești niciodată din efortul personal de a învăța, deoarece trebuie să fii permanent la curent cu tot ceea ce este nou în reglementările contabile, fiscale și informatice. Numai prin îndeplinirea acestor condiții preliminarii, rezultatele încep să apară. Aș remarca în special faptul că prin evaluări, concluzii și sfaturi acordate agentului economic, profesionistul contabil devine un consilier de neînlocuit pentru clienții săi.

În ce măsură calitatea de membru al CECCAR a jalonat parcursul dvs. profesional?

Doresc să menționez că un rol determinant în afirmarea mea profesională l-a avut și îl are calitatea de membru al CECCAR, calitate care m-a orientat atât în comportamentul meu pe piața de profil, cât și în capacitatea, în abilitățile profesionale dobândite și aprofundate prin cursurile și seminarele organizate de Filiala CECCAR Călărași. Este un fapt de însemnătate principială și practică implicarea CECCAR în procesul de tranziție spre economia de piață, ceea ce a conferit profesiei noastre și un rol de înainte-mergător în deschiderile spre afirmarea pieței libere. Unul dintre efecte îl constituie înființarea a mii, zeci de mii, chiar sute de mii de întreprinderi mici și mijlocii, ceea ce a determinat creșterea atât a importanței, cât și a numărului profesioniștilor contabili. Cei mai mulți agenți economici se află în situația în care volumul restrâns de activitate nu le permite finanțarea unui post de economist sau contabil, astfel că apelează la serviciile specialiștilor care funcționează în societăți profesionale sau autorizați individual. Personal, lucrez ca expert contabil în cadrul unei societăți de expertiză contabilă. Mai precizez că mi-a fost și îmi este de foarte mare ajutor, în această calitate, sprijinul dat de Filiala CECCAR Călărași, inclusiv în ceea ce privește clarificarea unor situații concrete de interpretare și aplicare a legislației în domeniu.

Întrucât vă desfășurați activitatea într-un județ a cărui dezvoltare economico-socială se impune a fi accelerată, în vederea reducerii decalajelor față de media pe ansamblul țării, ce anume întreprindeți dvs., filiala CECCAR, pentru a contribui la atingerea acestui obiectiv? 

Din motive bine cunoscute, inclusiv datorită condițiilor naturale, profilul economic al județului Călărași este preponderent agricol. Acest fapt nu înseamnă că este vorba despre un profil monoeconomic, ci doar o premisă pentru dezvoltarea altor tipuri de activități, mai ales cu profil industrial din domeniul procesării produselor agricole. În acest sens, doresc să subliniez că Filiala CECCAR Călărași a fost, este și va fi implicată, prin colaborarea cu autoritățile locale, cu alte organizații profesionale, cu întreprinzătorii și managerii în elaborarea și aplicarea unor programe strategice de dezvoltare economico-socială echilibrată a județului, tocmai în vederea diminuării decalajelor la care v-ați referit.   

Pornind de la aceste realități și viziuni prospective, vă rugăm să conturați opinia dvs. asupra implicațiilor acestor procese și fenomene în ceea ce privește exercitarea profesiei contabile.

Este de la sine înțeles că noi trebuie să ne racordăm la realitățile din județul în care lucrăm. Dar asta nu înseamnă o atitudine de expectativă. Tocmai pentru a diminua decalajele față de zonele cele mai dezvoltate ale țării, ne îndreptăm atenția – potrivit strategiei de ansamblu a CECCAR – spre factorii, spre instrumentele care ne permit să avansăm mai rapid spre atingerea obiectivelor propuse. În esență, este vorba despre perspectivele profesiei contabile în era digitală. Pentru a fi în pas cu cerințele prezentului și viitorului, trebuie să nu uităm trecutul, lecțiile pe care ni le oferă. Au fost era abacului și a mașinilor mecanice de calcul care au durat decenii. A urmat etapa superioară a calculatorului, inclusiv a intervențiilor online, care, în viitorul apropiat, se vor plia și mai puternic pe o spirală mereu crescătoare, așa cum se profilează toate caracteristicile erei digitale. Tehnologia erei digitale alerte și riscul cibernetic influențează fiecare activitate umană, indiferent că vorbim despre economie, educație, sănătate sau administrație. În momentul de față există instrumente care colectează, stochează și distribuie informația digital și o răspândesc oriunde în întreaga lume. În aceste circumstanțe, profesia contabilă, noi, contabilii, suntem obligați să ne adaptăm noilor evoluții și, de aceea, este necesar să fim la curent cu tehnologia, să ne asigurăm că securitatea cibernetică reprezintă responsabilitatea tuturor organizațiilor, să furnizăm informații în timp real, să oferim soluții, recomandări cu privire la luarea deciziilor și să contribuim la succesul strategiilor de afaceri ale firmelor. În concluzie, țin să reafirm convingerea mea că noi, profesioniștii din domeniul contabil, membri ai CECCAR, vom face față cu succes acestor provocări care constituie, în același timp, oportunități pe care nu avem dreptul să nu le folosim.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.