
Filiala CECCAR Brașov: dezbateri privind desfășurarea auditului de calitate
Numărul 11, 7-13 iunie 2016 » Agenda CECCAR
Sala de cursuri a Filialei CECCAR Brașov a găzduit în 30 mai întâlnirea profesională lunară cu membrii filialei, cu tema Documentația de prezentat de către cabinete cu ocazia efectuării auditului de calitate pe etape de desfășurare, la care au participat administratorii cabinetelor programate pentru a fi auditate în luna iulie.
Au fost prezentate membrilor extrase din prevederile Regulamentului privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile, din Normele privind certificarea atestării auditului de calitate în domeniul seriviciilor contabile, precum și din Ghidul auditorului de calitate în domeniul serviciilor contabile.
Întâlnirea a generat discuții asupra elementelor esențiale de care trebuie să țină seamă responsabilii cabinetelor auditate, relația cu filiala și asigurarea conformității reprezentând puncte esențiale ale auditului de calitate.
Au fost urmărite și discutate punctele Chestionarului pregătitor al auditului de calitate, iar responsabilii cabinetelor au fost îndrumați în privința modalității de completare a acestuia, fiind reamintite, totodată, documentele care i se prezintă auditorului la deplasarea la cabinet.
Ediția aniversară a Târgului „Gaudeamus”, o memorabilă întâlnire între oferta și cererea de carte
Sub egida UNESCO, valorile culturii românești se bucură în lume de o tot mai largă recunoaștere
Capodopere ale lui Picasso și Dali strălucesc pe firmamentul cultural românesc
Radiodifuziunea Română la a 95-a aniversare; un serviciu public pentru milioane de ascultători
Un Barometru „oglindă” al dinamicii consumului cultural
Bani pentru cultură, generatori de valoare adăugată la scară locală și națională
Săptămâna Teatrului Tânăr, o probă de „anduranță” a tradiției și inovației artistice
KINOdiseea de la București, o „călătorie” fascinantă în lumea filmului