Inflația din zona euro a atins 1,1% în decembrie, cel mai ridicat ritm după 2013

Telex » Știri 4 ianuarie 2017  

Inflaţia din zona euro a accelerat în decembrie la 1,1%, cel mai ridicat ritm după 2013 şi peste aşteptările analiştilor, de la 0,6% în noiembrie, susţinută de preţurile mai mari ale petrolului, evoluţie care va intensifica discuţiile despre măsurile de stimulare ale Băncii Centrale Europene (BCE), transmite Bloomberg. Datele au fost publicate astăzi de biroul european de statistică Eurostat. Inflaţia core, care exclude elemente volatile precum energia şi alimentele, a urcat luna trecută la 0,9%.

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis în decembrie să prelungească programul de achiziţii de obligaţiuni până la sfârşitul anului 2017, pe fondul inflaţiei scăzute, a incertitudinilor provocate de alegeri în mai multe state şi începerea negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din UE. Ulterior deciziei BCE, s-au amplificat presiunile de creştere a preţurilor, odată cu preţurile mai mari ale energiei.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.