INS: Persoanele de 65 de ani și peste reprezintă 19,3% din populația rezidentă a României

INS: Persoanele de 65 de ani și peste reprezintă 19,3% din populația rezidentă a României

Numărul 37, 6-12 oct. 2021  »  Breviar statistic

La 1 ianuarie 2021, în România erau 3.707.080 persoane în vârstă de 65 de ani și peste, reprezentând 19,3% din populația rezidentă a țării (19.186.201), potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Dintre vârstnicii existenți, bărbații însumau 1.496.280 (15,9% din totalul bărbaților rezidenți în România de 9.391.685 persoane), iar femeile 2.210.800 (22,6% din totalul femeilor rezidente în România de 9.794.516 persoane).

În plan teritorial, regiunile cu cei mai numeroși vârstnici, raportat la totalul populației rezidente, sunt Sud-Vest-Oltenia, Sud-Muntenia și Sud-Est (peste 20% din total), urmate de Centru și Vest (cu câte 19,0%), Nord-Est (18,6%) și Nord Vest (18,1%), cea mai „tânără” fiind regiunea București-Ilfov (16,8%).

Vârsta mediană (indicator ce împarte populația unei țări în două părți egale, vârsta mediană fiind acea valoare de mijloc – n.r.) și vârsta medie (media vârstelor unei populații, prin vârsta înțelegând variabila demografică continuă ce exprimă timpul scurs de la data nașterii unei persoane până la un anumit moment de observare – n.r.), doi indicatori care sunt relevanți pentru a arăta gradul de îmbătrânire a populației unei țări, plasează România sub nivelul Uniunii Europene, deși în ultimii 18 ani aceștia s-au aflat în continuă creștere. Astfel, potrivit datelor INS, indicele de îmbătrânire demografică a populației rezidente la 1 ianuarie 2021 a fost de 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere.

Structura gospodăriilor realizată în funcție de statutul ocupațional al capului gospodăriei arată că cele mai numeroase categorii sunt cele de salariați (44,8) și de pensionari (41,1%). Structura după vârsta capului gospodăriei plasează pe locul doi gospodăriile conduse de cele cu cap de gospodărie în vârstă de 65 ani și peste (32,8%), pe primul loc plasîndu-se cele în vârstă de 25-49 ani (38,3%).

În anul 2020, din totalul de 5,128 milioane pensionari, 4,021 milioane erau pensionari de asigurări sociale pentru limita de vârstă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.